De două zile, şi la Câmpulung se desfăşoară acţiuni susţinute pentru verificarea modului în care sunt respectate restricţiile de circulaţie stabilite prin Ordonanţa Militară nr. 3.
Astfel, echipaje ale poliţiei şi jandarmeriei au instituit filtre şi au legitimat zeci de persoane, cărora le-au solicitat documentele stabilite în actul normativ amintit. Unii au avut, alţii nu, context în care li s-au aplicat sancţiunile legale. Printre ei s-a aflat şi Dorin R., din Mihăeşti. Întrucât nu a putut justifica deplasarea de la domiciliu către municipiul de la poalele Mateiaşului, a fost sancţionat de poliţia locală. De remarcat că bărbatul nu a avut de făcut nicio obiecţie, şi-a recunoscut greşeala şi a fost de acord cu amenda aplicată.
Din cele constatate pe teren, a rezultat că majoritatea celor identificaţi că încalcă restricţiile de circulaţie şi pe timpul zilei erau cetăţeni de etnie romă, care l-a luat pe „n-am ştiut” în braţe. Asta nu i-a exonerat de răspundere şi au fost amendaţi.
Romii, greu de controlat
Primarul din Aninoasa a fost nevoit să ceară sprijinul autorităţilor, afirmând că nu mai poate ţine în frâu comunităţile de romi din localitate. Deşi izolaţi la domiciliu, aceştia părăsesc locuinţele, se adună în faţa primăriei şi cer să li se dea bani pentru a avea cu ce să-şi cumpere alimente şi alte bunuri necesare. Toţi au primit asigurări că vor primi sprijin în temeiul legii şi au fost îndrumaţi să se întoarcă la casele lor. Totodată li s-a atras atenţia că dacă vor mai repeta fapta, riscă să fie trimişi în carantină instituţionalizată.
Produsele agricole, protejate
Şi tot azi am făcut o scurtă documentare şi în piaţa agroalimentară a oraşului. Cu bucurie şi surprindere am constatat că producătorii agricoli şi comercianţii au înţeles că trebuie să se adapteze condiţiilor impuse de situaţia pe care o traversăm. Astfel, produsele expuse la vânzare pe tarabe erau toate acoperite cu folii, vânzătorii purtau mască şi mănuşi de protecţie, îi rugau pe clienţi să respecte distanţa de minimum 1,5 m şi nu le permiteau să umble cu mâinile pe marfă.
Tony FERARU, Val. NICOLAU
4 Comentarii
Anonim
Cum domnule astia nu pot munci , ce daca sunt romi , cred ca in cazul acesta dorim și noi ceilalti cetățeni bani asa moca pt ca să cumpărăm alimente !
Terminat-o cu pomana , gata !
Anonim
Ce bani sa le dati ???…A-ti inebunit ??..pai eu platesc darile la stat , sa le dau lor ?
Florin
In comune model din județul Alba erau persoane care curațau șanțurile comunei respectiv și presupun ca în schimbul ajutorului social. De ce anume nu se poate folosi aceasta metoda peste tot în România?
Presupun faptul ca din perspectiva voturilor…
Anonim
Terminați cu pomenile…gata, ajunge cu pomeni pt. cumpărare de voturi. Puneți pe toți care sunt buni de munca la treabă în folosul comunității..,