# Cameră de decontaminare şi filtre pentru înlăturarea agenţilor contagioşi.
La cât de găunos este sistemul medical argeşean, datele legate de viitorul spital de la Mioveni par desprinse dintr-un film SF.
Spectaculosul proiect ce prinde contur în oraşul automobilului românesc va avea o cameră specială de decontaminare, pentru a stopa dezvoltarea infecţiilor intraspitaliceşti. În plus, personalul va trece prin filtre dotate, printre altele, cu vestiare şi duş, pentru a înlătura agenţii nocivi sau contagioşi din mediul înconjurător, iar echipamentele infestate vor fi transportate pe căi separate de traseele dedicate materialelor sterilizate. Toate secţiile vor fi separate prin uşi dotate cu dispozitive de control al accesului. Tot acest control va fi monitorizat video, iar fiecare secţie va avea propriul filtru.
Unitatea sanitară aflată în fază de şantier va fi înzestrată cu un adăpost antiatomic pentru 100 de persoane şi va avea 11 căi de evacuare în caz de incediu, dintre care patru la subsol.
Un Comentariu
Cetatean
Primarul Ion Georgescu nu umbla cu jumatati de masura.Ceea ce face face bine si aspectul orasului nu ma contrazice.De altfel eu vorbesc de omul Ion Georgescu si apoi de politicianul Ion Georgescu. Ion Georgescu ar fi facut acelasi lucru chiar daca se afla la putere sau in opozitie,sau macar ar fi gandit la fel.Cand face cate ceva ,si face, nu se bate cu caramida in piept, iar cand greseste cauta rapid sa indrepte greseala.Indiferent din ce partid ar fi facut parte primarul pesedist si-ar fi respectat intai principiile lui. Eu asa il percep.Nu am absolut niciun motiv sa-l laud, este doar meritul lui, asa cum nimic nu m-ar retine sa-l critic daca e cazul. Astept sa vad ce masuri a luat cu salariile in primarie si mai vorbim.Pana atunci, sanatate si spor la toate!