- Concertul inaugural, de excepţie
A X-a stagiune a Filarmonicii Piteşti a început, joia trecută, în casă nouă, cu un prim concert susţinut la Centrul Multifuncţional, proaspăt inaugurat. Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Gheorghe Costin şi soliştii Emil Vişenescu (clarinet), respectiv Ionuţ Roşca (fagot) au adus în faţa publicului meloman pagini muzicale celebre compuse de P.I. Ceaikovski, Richard Strauss şi L.v. Beethoven.
„Fluturaşi” la intrare
Să nu uităm că deschiderea stagiunii a fost amânată cu două săptămâni, din cauza faptului că noul sediu nu îndeplinea cerinţele ISU. Dar principalele probleme legate de securitatea la incendiu s-au rezolvat. Mai mult, la intrarea în noua clădire, spectatorii au primit, pe lângă caietele de sală, şi „fluturaşi” cu regulile privind comportamentul pe care trebuie să-l aibă în situaţii de urgenţă.
Partitura nemulţumiţilor
Impresiile melomanilor privind ambianţa nu au fost la înălţimea concertului inaugural. Prestaţia artiştilor a fost de excepţie, însă o bună parte a publicului a fost dezamăgită de condiţiile oferite de sala cea nouă în care a avut loc evenimentul muzical. Pe scena ocupată până la refuz, instrumentiştii au părut înghesuiţi, sonorizarea microfoanelor a… scârţâit, luminile au fost dintr-un alt… film, persoanele cu rău de înălţime au ratat spectacolul dacă şi-au ocupat un loc la etaj, proasta vizibilitate a fost şi ea în… dezacord cu spectatorii care au scris… partitura nemulţumirilor, după concertul inaugural.
„Duelul viorilor”
Mâine, la ora 19, poposeşte pe noua scenă a Filarmonicii Piteşti turneul naţional „Duelul viorilor”, avându-i ca protagonişti pe violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, „arbitru” fiind, ca de fiecare dată, pianistul Horia Mihail. În program, lucrări celebre aparţinând lui Pablo de Sarasate, Moritz Moszkowski, Dmitri Şostakovici, Bedrich Smetana, Henryk Wieniawski, Joachim Raff, Jenö Hubay, Charles Auguste de Bériot şi Ástor Piazzolla.
„Dansuri simfonice”
Filarmonica Piteşti organizează joi, la ora 19, un al treilea concert la Centrul Multifuncţional, intitulat „Dansuri simfonice”. Solişti: Sorin Petrescu (pian) şi Doru Roman (percuţie); dirijor, Romeo Rîmbu. În program: Wolfgang Amadeus Mozart – „Rondo a la turca”, Gian Piero Reverberi – „Rondo veneziano”, Dobri Palev – „Dans fantastic”, Andrei Tănăsescu – „Ciuleandra”, Frédéric Chopin – „Poloneza op. 53”, Enrique Costanzo Granados y Campiña – „Oriental”, Ástor Piazzolla – „Todo Buenos Aires”, Dave Brubeck – „It’s A Raggy Waltz” şi Petre Elinescu – „Scenă pastorală română”.
Mirela NEAGOE