Vineri seară, pe la ora 18.30, nori groşi de fum se ridicau pe cerul Piteştiului şi se simţea miros de ars. Nu a durat mult şi s-au auzit sirenele pompierilor şi ale poliţiei, semn că undeva luase foc ceva. Într-adevăr, ardea o suprafaţă apreciabilă de vegetaţie uscată, dar mai ales stufăriş de pe malul drept al râului Argeş, în zona Târgu din Vale şi a cartierului Tudor Vladimirescu. Favorizate de vânt, flăcările s-au propagat extrem de repede. În zonă au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă ale pompierilor. Intervenţia a fost deosebit de dificilă, din cauza vântului care sufla tare. Focul ameninţa să ajungă la Asociaţia Căminul „Sf. Gheorghe Biruitorul”, al cărei sediu se afla în apropiere. Au ars 30.000 mp de stufăriş, iar din verificări a rezultat că incendiul a fost provocat cu intenţie.
Val. NICOLAU