De 21 de ani încoace, peste 1.500 de poeţi din toată lumea au semnat în cartea de aur a festivalului internaţional „Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş”. Efervescenţa literară şi lirismul sunt, de joia trecută, din nou acasă, în Oraşul Regal. Punctul culminat are loc astă-seară, după ora 19, când sunt decernate premiile organizatorului (Fundaţia culturală Academia internaţională „Orient-Occident”).
Ediţia din acest an a „Nopţilor de poezie de la Curtea de Argeş” a stat sub semnul emoţiei, din cel puţin două motive: pentru prima oară, la deschiderea oficială a evenimentului elitist a fost prezent şi un preşedinte de Consiliu Judeţean (Dan Manu), iar orânduitorul festivalului (scriitorul Dumitru M. Ion) a avut parte, în avans, de un moment aniversar.
Apreciere
Deschiderea oficială a celei de a XXI-a ediţii a festivalului internaţional de poezie a avut loc joia trecută, la Primăria Curtea de Argeş, ca niciodată fiind onorată de prezenţa unui preşedinte de Consiliulu Judeţean. Este vorba despre Dan Manu, cel care i-a înmânat scriitorului Dumitru M. Ion o plachetă aniversară şi monografia judeţului Argeş, în semn de apreciere pentru pasiunea şi eforturile neobosite prin care a reuşit să transforme Oraşul Regal într-o adevărată capitală a poeziei, promovând valorile şi cultura argeşeană pe întregul mapamond.
Preşedintele CJ Argeş a găsit cuvinte potrivite pentru frumoasa întâmplare: „În numele Consiliului Judeţean Argeş vă urez bun venit în Argeş şi la Curtea de Argeş, un Oraş Regal, încărcat de istorie, locul unde a luat fiinţă identitatea românească. De asemenea, sunt onorat şi emoţionat să fiu alături de domnul Dumitru M. Ion, unul dintre academicienii Argeşului care reuşeşte, de zeci de ani, să trasforme oraşul şi judeţul în centrul internaţional al poeziei”. Recunoscător, scriitorul Dumitru M. Ion i-a oferit preşedintelui CJ Argeş o diplomă de excelenţă.
Aniversare
La 26 septembrie, Dumitru M. Ion împlineşte 70 de ani şi, anticipând aniversarea, primarul municipiului Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, i-a dat scriitorului… soarele de pe cer, razele verii fiind împletite într-un minunat aranjament florar.
Vocea
Vineri, în a doua zi a festivalului, oaspeţii din întreaga lume s-au reunit la Muzeul Municipal, unde organizatorii (Carolina Ilica şi Dumitru M. Ion) i-au avut alături, la masa prezidiului, pe directorul Ştefan Dumitrache şi profesorul Gheorghe Nicuţ (vicepreşedinte al fundaţiei).
În Sala Basarabilor, emoţia a fost adusă de poeta Carolina Ilica şi artista Adina Sima.
Îmbrăcată într-un port popular românesc autentic (muntenesc), soţia scriitorului Dumitru M. Ion, Carolina Ilica (director artistic al festivalului), a cucerit publicul cu expoziţia de artă care o reprezintă: cărţile neconvenţionale. Ascultând… vocea ancestrală, poeta îmbină tradiţia cu inovaţia, folosind ca suport pentru poeziile sale obiecte de parimoniu. Aşa s-au născut, din 2006 încoace, un produs cultural original: „Cărţile de la Vidra * Plângând de atâta frumuseţe”, cu stihuri încadrate în lut, lână, lemn, pânză, borangic etc.
În registrul de mezzosoprană, Adina Sima a pus pe portativul festivalului o suită de melodii româneşti.
Antologia
Tonul lansărilor de carte a fost dat de prezentarea celor două volume ale antologiei festivalului, „Poesys 21” (plurilingv), în care semnează scriitori din: România, Austria, Argentina, Antigua şi Barbuda, Bulgaria, Brazilia, Bolivia, Canada, Columbia, Cipru, Croaţia, Elveţia, Hong Kong, Israel, India, Marea Britanie, Portugalia, Puerto Rico, Regatul Arabiei Saudite, R. Bolivariană Venezula, SUA, Serbia, Spania, Tunisia, Turcia, Ungaria etc. Şi, seară de seară, au avut loc recitaluri poetice.
Festivalul internaţional de poezie este organizat de Fundaţia „Academia Orient-Occident”. Acţiunea este cofinanţată de CJ Argeş. Parteneri ai proiectului sunt: Institutul Cultural Român, Primăria şi Consiliul Local Curtea de Argeş, Centrul de Cultură şi Arte „G. Topârceanu”, Muzeul Municipal Curtea de Argeş şi Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Un Comentariu
Anonim
Ii dorim Domnului Academician Dumitru M. Ion multa sanatate si viata lunga si ii multumim, la ceas aniversar, pentru tot ce face in beneficiul culturii romanesti si, in special, pentru orasul nostru, pe care l-a facut cunoscut in toata lumea, promovandu-i valorile culturale si obiectivele turistice.
Deasemenea, ii multumim Doamnei Carolina Ilica, ale carei versuri ne bucura sufletul si care ii sta alaturi in tot ceea ce face.
Avem nevoie mai mult ca oricand de aceste valori, trebuie sa le pretuim si sa multumim Domnului ca ni le-a dat atat de aproape.
Dana si Nicu Birsan.