Pe la ora 20.30 a serii de luni, Dispeceratul 112 a fost sesizat despre faptul că proprietarul unui apartament din Piteşti, de pe Calea Bucureşti, blocul 23, nu răspunde nici la sonerie, nici la telefon. În plus, vecinii spuneau că nu l-au mai văzut pe acel om ieşind din casă cam de pe la Paşti şi că pe scara blocului se simte un miros greu, care vine dinspre locuinţa acestuia. La adresa indicată au sosit un echipaj de intervenţie al Detaşamentului de Pompieri Piteşti, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi poliţia. Pompierii au spart uşa, iar în dormitorul locuinţei situate la etajul al treilea au găsit trupul neînsufleţit al proprietarului, care intrase în descompunere. Acesta avea 91 de ani şi nu sunt suspiciuni cu privire la natura morţii, mai ales că uşa era încuiată prin interior.
Val. NICOLAU