Preşedintele României va avea cel mai mare salariu brut din sistemul bugetar, de 15.000 lei, preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor vor fi plătiţi cu 13.706 lei, ca şi prim-ministrul, iar senatorii şi deputaţii vor lua 10.150 lei, ca şi secretarii de stat, în timp ce miniştrii vor primi 12.124 lei, ca şi consilierii prezidenţiali. Datele sunt din proiectul de ordonanţă de urgenţă privind noua grilă de salarizare a bugetarilor. Preşedintele de consiliu judeţean va fi salarizat cu 7.979-8.811 lei, în funcţie de numărul de locuitori ai judeţului. Salariul unui primar va porni de la 3.207 lei (localităţi cu până la 1.500 de oameni) şi va ajunge la 6.059 lei (peste 400.000 locuitori).
Autor: Claudiu Diţa