După cum v-am informat, începând cu 1 martie 2019, copiii cu vârsta de până la doi ani vor primi 300 lei lunar. Aceeaşi sumă va fi acordată şi pentru copiii cu dizabilităţi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Tot de la 1 martie cuantumul alocaţiei lunare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani va creşte la 150 lei. Această sumă va fi acordată şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional până la finalizarea acestor studii.
Circa 100.000 de copii din Argeş vor beneficia de noile cuantumuri ale alocaţiilor de pe urma cărora PSD şi PNL vor să câştige acum cât mai mult capital politic…
Dar…
Problema fundamentală este că respectiva alocaţie continuă să fie la un nivel ridicol de mic în raport cu nevoile reale ale familiilor şi copiilor. 150 lei, cât va fi alocaţia de la 1 martie (cuantumul actual este de 84 lei), abia ajunge pentru plata contribuţiei la hrană la creşă sau la grădiniţă pentru un copil. Ba chiar ar mai fi nevoie de ceva în plus. Pentru un copil mai mare, 150 lei nu acoperă nici costul meditaţiilor la matematică, să zicem, sau accesul la o sală de înot. Cum s-ar spune, praf în ochi! Dar tot e bine, căci 84 lei însemna umilinţă!
9 Comentarii
Anonim
Nu se poate atâta rea credință din partea unui ziarist (altfel, documentat , harnic , dar şi cu talent).Probabil, datorită calităților sale certe, este „pus” să semneze articole atât de „tendențioase”/nedrepte contra PSD ! D-le Diță, credibilitatea, ca ziarist, se câştigă greu , cu trudă! Se pierde, însă mult mai uşor !…Păi, era mai bine pentru copii, dacă nu se mărea „alocația”?! Partizanatul söros-ist, ca ziarist, conduce …la faliment !
mihnea
Omul spune ca alocatiile ar trebui indexate anual cu rata inflatiei.Matale o dai mereu cu Soros asemenea oricarui brav pesedist.PSD s-a opus atat unei initiative parlamentare care prevedea indexarea alocatiilor cu rata inflatiei cat si majorarii alocatiilor.La Antena 3 nu se spun aceste lucruri.Pacat ca esti un om citit dar usor manipulabil.Eu am votat pe rand PNL,PDL iar acum USR,tu probabil PSD continuu…Va vindeti viitorul pentru cateva sute de lei in plus la pensie sau salariu.Pacat…
johny
e o sluga pesedista zilier pe mosia lui Dragnea
johny
amice esti idiot sau esti copil de parlmentar ?
alocatia copilului abia acopera abonamentul unui copil navetist si asta daca sta la maxim cinci km de oras,ca daca sare de distanta asta mai punem cevanoi parintii,o pereche de pantofi pentur un adolescent sare lejer deun milion si asta daca e din imitatie de piele care stim prea bine ca nu tin mai mult de o luna deci despre ce marire vorbim ? de o marire a umilintei, nu mia vorbesc de hrana de zi cu zi a unui copil acasa si la scoala ca deja suntem pe minus, de haine si la second daca imbraci un copil si sari usor de doua miliooane pe luna cheltuieli asa ca TOVARASE LASA-NE …si uita de Soros ca placa asta nu mai tine ca e la fel de perimata da dusmanul de clasa sau statul paralel.
Anonim
Amice, ești agramat…
Anonim
Johny semnezi, un nume „get beget”de Bradu sau Ştefăneşti ?!…De gândit, gândeşti „cât o ciubotă” din scrierile lui Ion Creangă! Însă, amintiri trebuie să ai şi tu, că „ŞTIINȚĂ de carte(cunoştințe economice) sau educație, sigur n-ai !!! Dacă ar fi după câte îți trebuie ție personal şi altora ca tine care contribuți la PIB-ul României prin cheluielile pe care le faceți din „alocațiile”copiilor voştri sau a celor „din familie”(dar uitând că ei (copiii) nu s-au/i-ați/născut să vă întrețină… pe voi („părinți”!?) ,ci, probabil, tocmai invers !), BUGETUL României de azi (tot!) ar fi „insuficient”!!!…Copiii României ştiu că România face cheltuieli pentru copii (tânăra generație) mai mari decât oricând în istoria ei (educație, sănătate, asistență de toate felurile etc. etc.).Şi vine Johny, cu „gâdirea ei”…de femeie lipsită de moravuri (uşoare?) şi îşi pune poalele în cap…pe „facebooky”! Hai sictir !
johny
esti chiar idiot si sluga psd ista care l pupa in cur pe dady dragnea,gresselile mee au fost fiindva tastam pe telefon,eu sunt om integru care si achita taxele,nu stau cu mana intinsa la stat si lucrez ca sa mi intretin familia nu traiesc din alocatia copiilor cum insinuezi tu, mai ai sa ne bagi placa cu …se inmultesc tiganii si de asta nu cresteti alocatiile, rasistule, ti ai vandut sufletul si viitorul copiilor si nepotilor pentru bani la plic si bonusuri de la psd, probabil ca esti angajat fidel mafiei comuniste care a distrus aceasta tara,idiotule tu cine crezi ca o sa ti plateasca pensia maine cand vei avea varsta pensionarii daca nu copiii de azi de care va bateti joc si muriti de grija lor voi viermii pesedisti si cei din alde dar roata se intoarce si veti primi ce meritati in curand
Anonim
Un simplu huoooo este de ajuns!
Anonim
Bravo, dle D.!