Alpinistul Teofil Vlad, Teo – cum îl ştie lumea – este, în opina cititorilor ziarului nostru, Omul Anului. De ce? Din mai multe motive. Iar cel puţin unul este cert: e o valoare. Adică – dacă e să ne luăm după definiţia DEX-ului – e o persoană vrednică de stimă, cu însuşiri deosebite.
Probabil că aţi aflat: Teo a fost recent din nou în Himalaya, în vecinătatea Everestului. A urcat pe impunătorul vârf Pumori, la 7.160 metri, ducând iarăşi Tricolorul pe un acoperiş al lumii. Ce om este capabil de o astfel de performanţă? Cineva cu un echilibru psihic foarte bun – ne spune un coleg al său – Ion Sănduloiu, şeful Salvamontului din Argeş. Îţi trebuie, deci, un moral foarte bun să urci pe un astfel de munte. Şi dârzenie. Un alpinist nu are nicio treabă cu confortul. E obişnuit să doarmă prost, să mănânce prost, să îndure frigul pătrunzător şi alte lipsuri. Şi e obişnuit cu frica. Da, frica e normală la aceşti oameni.
Pregătirea temeinică şi frica, într-o anumită doză, îi ţine în viaţă. Cu alte cuvinte, oameni de genul lui Teo Vlad stăpânesc aşa-numitul management al riscului.
Ne înclinăm, deci, astăzi în faţa unei valori, aşa cum am făcut-o şi ieri la Gala „Premiilor de Excelenţă”. Argeşeanul Teofil Vlad, care, poate nu ştiaţi, are şi un master în geografie, demonstrează, iată, prin calităţile sale, că este vrednic de stima comunităţii din care face parte. La fel sunt şi ceilalţi laureaţi ai cotidianului nostru, pe care-i felicităm din toată inima.
Ne bucurăm de alegerea cititorilor. De fapt, ei, aceşti cititori, sunt excelenţii noştri de zi cu zi, în faţa cărora ne scoatem pălăria! Dacă ei n-ar fi, n-am avea ce povesti. Aşa că lor şi numai lor le mai facem astăzi o confidenţă.
Poate părea o lipsă de modestie, dar uneori noi, gazetarii de la „Argeşul”, semănăm cu alpiniştii. Urcăm munţii. Un an e ca un munte. Iar noi am escaladat acum Masivul 2018. Suntem azi la Cota 8.199. Nu e uşor să faci asta. Îţi trebuie, în primul rând, un moral bun ca să rezişti presiunilor şi lipsurilor de tot felul. Ca să scrii zilnic la un standard de calitate cu care ţi-ai obişnuit cititorii. Ca să nu le înşeli aşteptările. Să fii credibil.
Şi, da, şi în presă, ca şi pe munte, e nevoie de un management al riscului. Drept urmare, ca redactor-şef, îmi iau acest risc, măcar la sfârşit de an, să-i menţionez pe… alpiniştii noştri care urcă zi de zi pe traseele mai calme sau mai abrupte în căutarea informaţiei: Claudiu Diţa, Mirela Neagoe, George Olteanu, Monica Cristea, Val. Nicolau, Flavius Petrescu şi Mihai Golescu. Cu o menţiune specială pentru ultimul, adică pentru cel dintâi: directorul nostru a escaladat al 50-lea munte. Are 50 de ani de presă bătuţi pe muchie!
În definitiv, despre asta este vorba: despre Excelenţă!
La mulţi ani, colegi, la mulţi ani, cititori!
2 Comentarii
Delia Dumitricā
Comparatia ziarist-alpinist e tare potrivita. Asa cum exista alpinisti care tintesc varfuri aflate la inaltimi nu foarte mari, asa exista si ziaristi care „se apleaca” spre informatii valoroase si mai putin valoroase. „Argesul” este ziarul pe masura acelor alpinisti care tintesc Everestul; jurnalistii sai au facut distinctie intre scandal si conflict (primul are priza la mahala, celalalt la participantii la viata sociala). Daca stau bine sa ma gandesc, domnule Lixandru, cred ca fiecare din noi, cel putin in viata, a imbracat mantaua de alpinist. Nimeni nu poate trai fara idealuri , doar ca nu toti isi construiesc si mijloacele adecvate pentru a le atinge.
Gabriel Lixandru
Just!