Dacă vrei să închiriezi o locuință, din postura de chiriaș, sau dacă ești proprietar și ești pregătit să închiriezi propriul apartament cuiva trebuie să știi că legislația s-a schimbat. Noile reglementări sunt mult mai relaxate, în sensul că nu mai este necesară semnarea contractului la notar. Practic, sunt mai puține bătăi de cap.
Este suficient ca proprietarul și chiriașul să cadă de acord, contractul fiind perfect valabil chiar dacă este un simplu înscris sub semnătură privată între cele două părți.
„Contractul de locaţiune se consideră încheiat îndată ce părţile au convenit asupra bunului şi preţului”, se arată în actul normativ, citat de Ziare.com. Nu mai e nevoie de vizita la notar pentru autentificarea actului pentru a putea vorbi de un contract valabil, pentru că, pur și simplu, legea nu mai prevede această necesitate.
“Legislația nu mai prevede obligația de a înregistra contractul la Fisc în 30 de zile de la închiriere, dar valabilitatea contractelor de închiriere nu este dată oricum de înregistrarea lor undeva. Mai mult, nu e obligatoriu nici să fie autentificate, dar cel care pierde cel mai mult dacă nu există deloc un contract este cel care închiriază”, conform avocatnet.ro.
Totuși, asta nu înseamnă că ar trebui să ”uităm” de contract cu totul. Practica a dovedit că existența unui contract de închiriere este utilă ambelor părți, în egală măsură. În felul acesta, sunt evitate și abuzurile proprietarului, dar și cele ale chiriașului.
Din păcate, în România, lipsa unui astfel de contract este mai degrabă o regulă de ani buni. Peste 80% dintre proprietățile închiriate nu sunt declarate. Și chiar dacă cei care obțin venituri din chirii nu mai au, din 2018, obligația de a înregistra contractele la Fisc, ei sunt obligați să completeze declarația unică pentru impozitarea acestor venituri.
Astfel, chiar dacă proprietarul nu mai este obligat să înregistreze contractul la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), dacă nu o face, pe de o parte, pierde puterea de titlu executoriu pe care o are contractul, iar pe de alta, comite infracțiunea de evaziune fiscală, prin faptul că nu declară și, în consecință, nu-i sunt impozitate veniturile suplimentare rezultate din chirii.
Sfatul experților este ca aceste contracte nu doar să existe, dar să stipuleze drepturile și obligațiile părților, cuantumul chiriei, perioada de închiriere etc.
Prețul locațiunii este chiria și poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestații, mai notează avocatnet.ro. Oricum ar fi, trebuie trecută în contract valoarea chiriei. Dacă se modifică, prin comun acord, valoarea acesteia, atunci trebuie făcut un act adițional la contract, în care să se precizeze noua valoare.
Dacă în contract nu se trece nimic referitor la perioada închirierii, chiriașul poate să iasă din înțelegere anunțându-l pe proprietar, cu puțin timp înainte. De menționat e că Codul civil prevede un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei.
Proprietarul poate să-l anunțe pe chiriaș că vrea să-i lase locuința liberă cu respectarea unui termen de preaviz, după cum urmează:
- 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;
- 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.
Prin urmare, dacă aveai de gând să-ți cumperi poate o garsonieră cu scopul de a închiria, pentru un venit sigur, pe termen lung, nu uita de acest contract. Mai rămâne doar să decizi dacă prețul unei garsoniere în Pitești, de exemplu, este potrivit pentru tine. Ține minte, însă, că vorbim despre o investiție sigură pe termen lung, într-un viitor nesigur.
Și dacă tot am ajuns aici, îți spunem că vei găsi garsoniere în acest oraș, care nu se compară nici pe departe cu Capitala, și la 18.000 de euro. Găsești și la 19.700 de euro, și la 21.500 euro, dar cele mai multe au prețuri situate între 30.000 și 40.000 de euro. Cea mai scumpă e o garsonieră de pe Calea București, la 60.000 de euro.
Cum se calculează fondul de rulment şi de ce este necesar. Cine îl plătește
Ai văzut de multe ori, la întreținere, suma de plată pentru fondul de rulment. Dar ce reprezintă acesta și, mai ales, cine trebuie să-l plătească, proprietarul sau chiriașul?
Fondul de rulment este o plată anticipată pe care proprietarul o depune la Asociația de Proprietari de care aparține, în vederea achitării serviciilor oferite de furnizori (furnizorii de curent electric, internet și cablu, la bloc).
Conform legii, fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, iar reîntregirea acestuia se face lunar prin plata sumelor afișate pe lista de plată.
Acest fond este trecut în dreptul fiecărui apartament, într-un registru special, şi trebuie raportat la nivelul celei mai mari întreţineri din bloc. Fondul de rulment se stabilește doar de către Adunarea generală.
Acesta este ca un fond de siguranță, de care proprietarii beneficiază pentru a putea achita furnizorii, în cazul în care ar apărea situații neprevăzute, în viitor. Este folositor Asociației, pentru a putea gestiona mai ușor bugetul propriu.
Fondul de rulment se poate calcula în funcție de:
- natura serviciului facturat (cheltuielile pentru întreținerea liftului, încălzire, gaze, electricitate, apă);
- numărul de persoane înregistrate în Cartea de Imobil ca locuitori ai blocului sau apartamentului;
- cota-parte indiviză de proprietate din proprietatea comună (în funcție de suprafața utilă a apartamentului).
Cota-parte indiviză se calculează adunând suprafețele utile ale tuturor apartamentelor de pe scară și împărțind suprafața utilă la acest total. Rezultă un procent care se înmulțește cu valoarea cheltuielii repartizate.
Legea prevede ca chiriașii să plătească fondul de rulment doar în situaţia în care se stabilește acest lucru prin contractul de închiriere.
Ține minte că, pentru a primi fondul de rulment, administratorul are obligația de a elibera chitanță nominală separată.
