Poate aţi aflat: avem o rubrică la acest ziar intitulată „Pete” pe obrazul oraşului, unde semnalăm – noi şi cititorii – lucrurile şi faptele care nu fac cinste unei urbe cu pretenţii de „smart”, aşa cum este Piteştiul. Noi tot scriem despre aceste „pete”, dar – aparent inexplicabil – pe unele nimeni nu vine să le trateze, aşa încât ele se transformă în bube, boala se lungeşte, se cronicizează, iar faţa oraşului se urâţeşte de-a dreptul.
Uite, de exemplu, în centru. O „pată” e chiar la Biserica „Sfântul Gheorghe”. Catedrala-monument are parte, mai toată ziua, de o prezenţă insolită, de etnici care – nu, nu se smeresc, ci, din contră! – stau tolăniţi pe banca şerpuită din scuarul din faţă, unii la bustul gol, fac consumaţie, vociferează, ascultă manele, fumează, ba chiar şi aspiră câte ceva, în fine, acolo îşi găsesc ei refugiul, precum ciorile aciuate în aceeaşi zonă în urmă cu câţiva ani. Pe unele dintre aceste personaje le întâlnim şi în gangul de la „Fortuna”, vizavi de Casa Sindicatelor, un loc sordid, un talmeş-balmeş cu de toate, un fel de „Lipscani” în care kitsch-ul şi dezordinea sunt la putere. Pentru cine nu e din oraş trebuie făcută precizarea că aceste locuri se află la doi paşi de „Casa Albă”, Palatul Administrativ care găzduieşte Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean, în subordinea celei din urmă fiind şi o aşa-zisă Autoritate de Ordine Publică. Repet şi accentuez: de Ordine Publică!
Ceva mai încolo, dar nu departe, la bulevard, e o altă „pată” care a devenit plagă. E o ruşine! Pasajul subteran „Magnolia” – despre care tot scriem de vreo trei-patru luni încoace – pare a fi expresia neputinţei autorităţilor locale. E un fel de struţo-cămilă. E şantier, că are încă panouri şi plase acoperitoare, dar pe acolo, totuşi, se poate trece strada. Lucrarea e gata, dar… nu e gata, că mai sunt destule de pus la punct, iar scările rulante sunt oprite, deşi au probele tehnice făcute. În orice caz, pentru vârstnici şi pentru cei cu probleme de deplasare opţiunea rămâne tot „pe deasupra”, printre maşini. La risc!
În fine, dar nu în cele din urmă, avem la Piteşti circul motoarelor de la lăsatul serii. E tot o „pată” pe obrazul Piteştiului pe care au încercat s-o vindece, zilele trecute, Poliţia şi RAR. N-au reuşit, însă, decât într-o oarecare măsură. După ora 20.30, când începe să se întunece, anumiţi motociclişti deschid balul în parcarea de la Finanţe, dând roată ca roibii la manej! Apoi, dacă poliţişti sau agenţi locali nu sunt în punctele cheie, la intersecţii – şi, de regulă, nu sunt! – „alergătorii” pornesc în trombă, cum spuneam, pe bulevardele Republicii, I.C. Brătianu şi Fraţii Goleşti şi pe strada Egalităţii, într-un zgomot asurzitor, în dispreţ faţă de cetăţeni sau faţă de organele de ordine. Cum de se întâmplă încă aşa ceva? Cum de nu pot fi luate măsuri cu atâtea camere de luat vederi împânzite prin oraş? Cititorii aşteaptă răspunsuri. Dar mai ales intervenţii!
Un Comentariu
Anonim
Aveti perfecta dreptate ,Pitestiul a devenit un simbol al locurilor in care nu se intimpla nimic,oare cei care conduc acest oras,nu vad ce se intimpla in jurul lor ?
Orasele minunate din vest,vezi Rm.Vilcea,Sibiu ,Tirgoviste si chiar Galati(oras rosu de 30 de ani ca si Pitesti),toata lumea se zbate sa acceseze fonduri europene si ce sa vezi in Pitesti absolut nimic,cu intrari in oras ,de vai mama lor,cu statii de autobuz murdare,cu blocuri cenusii,nereabilitate,cu cladiri vechi care stau sa cada,cu un centru exact ca pe vremea comunista,oare nu le este rusine,dar acesti oameni nu-i intereseaza decit burta lor,in rest lasa-i pe prosti sa vorbeasca