Noi măsuri în traficul din Pitești. Au fost institute astăzi.
Astăzi, 18.10.2024, Primăria Municipiului Piteşti, prin Administrația Domeniului Public, a instituit sens unic de circulație în următoarele zone:
• Strada Horia, Cloșca și Crișan, între blocul B26 și Biserica Nașterea Maicii Domnului, în cartierul Prundu, cu direcție de circulație dinspre biserică spre blocul B26, conform avizului emis de Comisia pentru sistematizarea circulației, în data de 05.09.2024.
• Aleea carosabilă din spatele blocului D4, pe strada Maior Gheorghe Șonțu, cu direcție de circulație dinspre parcarea supraterană către blocul D6, conform avizului emis de Comisia pentru sistematizarea circulației, în data de 07.08.2024.
Aceste măsuri au fost luate pentru a spori siguranța rutieră în zonele respective.