În această perioadă, Administraţia Domeniului Public Piteşti execută lucrări de amenajare a unor noi locuri de parcare din mai multe zone importante ale municipiului. Pe Bulevardul Republicii, în faţa fostului Centru de Calcul, a fost extinsă parcarea existentă, fiind amenajate noi locuri de parcare, în spic şi laterale, care nu vor afecta banda de circulaţie sau fluenţa traficului.
De asemenea, pe Fraţii Goleşti, în zona de lângă Restaurantul Mc Donald’s, dar şi în faţa blocului 214 de la Gară Sud, prin lucrările realizate s-au creat alte câteva locuri de parcare care, de asemenea, au fost concepute în aşa fel încât să nu stânjenească circulaţia rutieră şi pietonală. Totodată şi în cartiere au fost demarate astfel de lucrări, care au ca scop crearea de noi locuri de parcare, ştiut fiind că municipiul are un deficit de peste 20.000 de asemenea locuri.