Patru oameni au fost răniţi în cursul zilei de azi, în două accidente produse în Piteşti şi poliţiştii au deschis dosare penale.
Nu a păstrat distanţa
Primul dintre ele a avut loc în jurul orei 11 pe bulevardul Republicii, unde Marian B., de 43 de ani, din municipiu, circula cu un Suzuky către zona de nord a oraşului. Din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, în dreptul staţiei de autobuz de la Hotelul „Muntenia” a tamponat din spate un Logan condus regulamentar de Toma B., de 58 de ani, din Slatina. Din impact, acesta din urmă a suferit leziuni uşoare şi a fost transportat la spital de o ambulanţă SMURD.
A schimbat banda
Cel de al doilea eveniment a avut loc pe la ora 12.15 pe bulevardul Nicolae Bălcescu. În vârstă de 47 de ani, Paraschiva C., din Poiana Lacului, circula la volanul unui Opel dinspre Bascov spre centrul municipiului. Din cauză că nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, la trecerea de pe banda 2 pe banda 1 de mers i-a tăiat calea unui autobuz condus de Constantin E., de 62 de ani, din Bascov. Ca să evite coliziunea dintre cele două vehicule, acesta a frânat brusc, situaţie în care trei pasageri din mijlocul de transport în comun, şi anume Luminiţa T., de 60 de ani, din Bascov, Aurica S., de 63 de ani, şi Gheorghe F., de 88 de ani, ambii din Piteşti, s-au dezechilibrat şi au căzut printre scaune. Cele trei persoane au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital, iar agenţi ai Biroului Rutier Piteşti au efectuat cercetarea la faţa locului şi au asigurat fluidizarea traficului.
Tamponare la Mioveni
Un alt accident rutier a avut loc luni noapte la Mioveni, la intersecţia de la Lidl, fiind implicate două autoturisme. Iniţial s-a anunţat că ar fi vorba despre trei victime şi la faţa locului au intervenit un echipaj cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni, precum şi un echipaj al serviciului judeţean de ambulanţă. Salvatorii au constatat că o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a refuzat transportul la spital, motiv pentru care incidentul va fi înregistrat ca tamponare.