În această vară, au fost continuate cercetările arheologice în zona centrală a Castrului roman Jidova din Câmpulung. În ce a constat recolta campaniei din august am aflat de la managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu.
Încăperi şi piese
Cornel Popescu: „În campania din august 2020 desfășurată, mai exact, la est de clădirea praetorium-ului castrului roman, au fost identificate mai multe încăperi cu hypocaustum, una dintre ele având și absidă, precum și o bucată de obrăzar a unei căști de ofițer roman. Această piesă a intrat în procesul de restaurare pentru a putea fi expusă într-un viitor apropiat.
Camerele sunt legate de clădirea Praetoriului (comandantul castrului), acest spațiu servind probabil ca baie. Castrul Jidova este cea mai importantă și mai bine păstrată construcție militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus, fiind în același timp și singura edificată din piatră.
Atât muzeul de sit, cât și rezervația arheologică prezintă obiecte descoperite de cercetările arheologice, precum cele din ceramică (opaițe, cărămizi, fragmente de țigle cu inscripții, amfore, mozaic), piese pentru hypocaustum (sisteme de încălzire), arme (vârfuri de săgeți, sulițe, cuțite), piese de echipament militar.”
Un Comentariu
Delia Dumitricā
Deci suntem mândri cā suntem argeseni , mândri de rādåcinile noastre!