S-au dus şi alegerile locale 2016… Mii de candidaţi le-au cerut argeşenilor votul, promiţând care mai de care o viaţă mai bună. Suntem curioşi să vedem care programe au convins? Oare se vor ţine de cuvânt cei aleşi? Sau va trebui să mai stăm… patru ani pentru a vedea dacă alţii sunt mai breji? Vom avea, oare, drumuri mai de Doamne ajută, spitale în care să nu mori cu zile, autostrada Piteşti-Sibiu, staţiune de schi la munte, apă şi canalizare peste tot?Vom vedea. Un lucru e sigur: aleşii au umflat un pot mare ieri. Depinde numai de ei dacă îl împart cu noi, cetăţenii, sau îl ţin pentru diverse grupuri de interese!
Buletine scanate
În premieră, la aceste alegeri locale a fost folosit un soft informatic pentru depistarea tentativelor de fraudă. Practic, un operator introducea actul de identitate al alegătorului într-un dispozitiv conectat la o tabletă care, la rândul ei, era conectată la un server special. În câteva secunde aceasta afişa zona din care alegătorul îşi putea lua buletinele de vot, dar şi dacă un cetăţean a votat deja. Bine că sistemul nu a dat rateuri, altfel s-ar fi stat mult şi bine la coadă! Pe de altă parte, au fost şi persoane în secţiile de votare care se ocupau de fiecare alegător, astfel încât aceştia să introducă buletinele de vot în urna corespunzătoare. Pentru prima dată, presa nu a mai avut nevoie de acreditări, accesul în secţii fiind posibil pe bază de act de identitate şi de legitimaţie de serviciu. Au fost însă şi preşedinţi de secţii de votare care au făcut exces de zel şi au solicitat acreditări, deşi Biroul Electoral a transmis circulare clare în acest sens.
Primul la vot
În calitate de organizator al alegerilor din Argeş, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul Cristian Soare a avut o perioadă agitată în ultima vreme şi cu atât mai mult ieri. A fost permanent pe teren, a ţinut legătura cu Poliţia şi Biroul Electoral Judeţean şi a monitorizat personal procesul electoral, pentru a se asigura că totul decurge normal. El a fost printre primii la vot, la ora 8.30, la Şcoala Nr. 10 din Piteşti. „Am venit printre primii pentru că vreau să le dau cetăţenilor un exemplu. Prezenţa la vot este importantă, iar oamenii trebuie să conştientizeze acest lucru”, a declarat Cristian Soare, care a mers la urne alături de soţia sa, Elena.
„Preselecţie pentru dosarele DNA”…
Prima parte a zilei a fost superbă, însă acest lucru nu i-a amăgit prea mult pe competitorii electorali şi pe alegători deopotrivă. „Aşteptăm să vină ploaia de la ora 17”, a glumit un candidat care spera în acelaşi timp ca numărul celor care se prezintă la urne să fie cât mai mare. Pe paginile de socializare, în mediul virtual, a circulat de câteva zile un banc dulce-amar cu privire la aceste alegeri. „5 iunie – preselecţie pentru dosarele DNA, sezonul 2016-2020” – aşa suna gluma care atrage însă serios atenţia cu privire la faptul că oricine ajunge într-o funcţie publică este expus şi poate da cu subsemnatul fie cu vină asumată, fie din neştiinţă. Aşa că aviz aleşilor: banul public nu e un borcan cu miere!
Exemplu de urmat
…La Liceul „Armand Călinescu” din Piteşti l-am întâlnit şi pe directorul cotidianului „Argeşul”, Mihai Golescu, care venise la vot alături de soţia sa, Mariana. Directorul nostru nu a ratat prilejul de a face, cu abilitatea-i cunoscută, un „raid” printre jurnaliştii care aşteptau un candidat, chestionându-i în legătură cu soarta Primăriei Piteşti. Unii cu o părere, alţii cu o altă părere… Dacă vreţi să o aflaţi pe cea a directorului nostru, citiţi editorialul de astăzi, din pagina 1. Merită! A, şi să nu uităm: prezenţa la vot a unui om atât de informat precum Mihai Golescu ar trebui să fie un exemplu şi pentru cei care, din ignoranţă, nu ştiu nici măcar cine îi cârmuieşte patru ani sau ce face pentru ei un primar sau un consiliu local, dar nu ezită să formuleze judecăţi de valoare şi să suduie împotriva celor pe care alţii i-au trimis în funcţii.
Uite urna, nu e urna…
Un întreg scandal a izbucnit sâmbătă în Piteşti când reprezentanţii mai multor partide politice au reclamat faptul că în secţiile de votare nu sunt amplasate decât două urne: una pentru primar şi una pentru Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. Ca urmare a sesizării partidelor, Primăria a luat măsuri şi până ieri-dimineaţă au fost puse câte trei urne în fiecare secţie, separându-se alegerile locale de cele judeţene.
Un vot la zece luni…
Apariţie surpriză ieri a lui Tudor Pendiuc, candidat independent la funcţia de primar al Piteştiului. Edilul-şef în funcţie a venit la vot însoţit, ca de obicei, de soţia sa, Gabriela şi de cele două fiice, Ema şi Ariana, dar de această dată l-a adus şi pe cel mai tânăr membru al familiei, Nectarie, nepoţelul de numai 10 luni. „Uite, un vot la 10 luni!”, a spus primarul, care l-a purtat în braţe pe Nectarie. Foarte bine dispus, încrezător în şansele sale şi că munca de până acum îi va fi apreciată de către cetăţeni, Tudor Pendiuc a declarat la ieşirea de la urne: „Am votat pentru ca dezvoltarea Piteştiului să continue. Am optat şi am votat pentru un viitor mai bun. Îi aştept pe cetăţeni la vot, deoarece de votul lor depinde viitorul acestui oraş. Doamne ajută!”. Printre cei care l-au însoţit s-a aflat şi deputatul social-democrat Cătălin Rădulescu. „Piteştenii vor alege ceea ce ştiu că le-a făcut bine până acum”, a declarat Rădulescu, menţionând şi că a votat „pentru om şi pentru partid”. Fiind prieten cu Tudor Pendiuc, se subînţelege la cine s-a referit.
Dosar penal pentru un preşedinte
Ieri, reprezentanţii unui partid politic au făcut o sesizare la 112 cu privire la faptul că preşedintele secţiei de votare nr. 39 de la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti ar fi intrat de câteva ori cu alegătorii în cabina de vot, deşi nu are acest drept. Poliţia a luat declaraţii şi probe şi a întocmit dosar penal. Alte sesizări au fost legate de simpatiile şi legăturile mai vechi sau mai noi pe care unii dintre preşedinţii secţiilor de votare din Piteşti le-ar avea cu partidul aflat la putere, respectiv PSD.
Demonstraţie de forţă
PSD controlează de mult timp Consiliul Local Piteşti, iar ieri a venit pentru prima dată din 2004 încoace cu un alt candidat decât Tudor Pendiuc. Este vorba despre viceprimarul Cornel Ionică. Acesta a votat la Şcoala Nr. 12 din Trivale, acolo unde a fost însoţit de un număr impresionant de membri de partid, în frunte cu senatorul Şerban Valeca, lider al PSD Argeş, cu Cristian Gentea, şeful PSD Piteşti, şi Dan Manu, candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Nu au lipsit nici candidaţii pentru Consiliul Local, aşa că sala de vot a devenit în scurt timp neîncăpătoare. „Am votat cu speranţa de mai bine pentru piteşteni. Cu speranţa că împreună vom duce mai departe lucrurile bune făcute pentru cetăţeni. Ne vom lupta în continuare ca Piteştiul să fie un oraş frumos”, a declarat Cornel Ionică. „Am venit astăzi alături de colegii mei pentru a arăta susţinerea mea pentru ei. Sunt convins că locuitorii au apreciat ce s-a făcut până acum în Piteşti şi vor vota pentru continuitate în proiecte şi pentru o viaţă mai bună”, a declarat Şerban Valeca, în vreme ce Cristian Gentea a spus că „sunt încrezător că domnul Ionică va fi din această seară (de aseară – n.n) primar al Piteştiului”. În fine, Dan Manu spera ca prezenţa la urne să fie foarte bună în Argeş.
Claudiu DIŢA