Noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, a fost, pentru neamul românesc, noaptea patimilor, a durerii imense, a incompetenţei şi ruşinii, care a dezvăluit impostura, lipsa de răspundere şi dezinteresul clasei politice postdecembriste. Ne-a cuprins pe toţi imensa teamă că, dacă se întâmplă în viitor ceva similar, va fi aceeaşi jale. Tinerii surprinşi de incendiu în sala „Colectiv” erau un eşantion rar, de români adevăraţi şi frumoşi, veniţi să se înfrupte din magia muzicii, fără pancarte, fluierături, violenţă şi gesturi obscene.
Dacă ar fi să numim vinovaţii de producerea incendiului care a îngrozit lumea, aceştia ar fi: patronii localului, care au oferit o locaţie incompatibilă cu acţiunea, cu un tavan antifonic neignifugat, firma care a furnizat echipamentul pirotehnic, primarul şi poliţia de sector, care au eliberat autorizaţia de funcţionare a localului, şi poate cei mai vinovaţi ar fi reprezentanţii ISU, care au dat unda verde pentru spectacole într-un local incompatibil să asigure securitatea participanţilor.
Odată declanşat incendiul, de o amploare nemaiîntâlnită la noi la astfel de party-uri muzicale, s-a declanşat filmul groazei: tinerii cuprinşi de flăcări şi înecaţi în fumul fierbinte şi dens s-au îmbulzit către „singura ieşire”, călcându-se în picioare. Echipajele de salvare au venit cât de repede au putut, s-a acordat primul ajutor (mai mult de către voluntarii aflaţi la locul dezastrului), au fost transportaţi arşii şi asfixiaţii aflaţi în viaţă la spitalele de urgenţă ale capitalei. Douăzeci şi şase de morţi (arşi, asfixiaţi, intoxicaţi cu oxid de carbon şi alte gaze toxice) au fost primul tribut al incompetenţei sistemului. Viitoare victime sigure erau supravieţuitorii care aveau arsuri întinse (pe mai mult de 60-80% din suprafaţa corpului) şi cei cu arsuri şi fum fierbinte în căile respiratorii.
În seara de 31 octombrie 2015, pe mai toate canalele TV, cuplul format din prim-ministru şi ministrul sănătăţii, aflat total în afara realităţii, îi asigura pe românii îngroziţi de cele întâmplate că „avem tot ce ne trebuie, şi secţii de arşi dotate la nivel european, şi medici competenţi în domeniu”. Nu s-a activat codul roşu european pentru situaţii de urgenţă, conform căruia, la solicitarea documentată, se puteau transfera la clinicile din Europa toţi (sau aproape toţi) arşii grav.
Al doilea episod al „filmului groazei” avea să se deruleze mai lent, dar sigur, către „end-ul” care completa dezastrul cu încă 38 de morţi. Peste alte 140 de victime au urmat şi urmează diferite tratamente în ţară şi în străinătate, cu recuperări variabile. Au urmat proteste masive. Pe 1 noiembrie 2015, în Piaţa Universităţii s-au adunat peste 10.000 de tineri ochelarişti, cu pancarte scrise de ei înşişi, care nu cereau nici măriri de salarii, nici locuri de muncă, ci „altă clasă politică” şi „demisia premierului, a ministrului de Interne şi a primarului de Sector”. La 4 noiembrie, cei trei şi-au anunţat demisiile, vârfurile puterii şi-au ascuns capetele în nisip, în tăcere timp de două luni, iar Arafat a rămas „Stăpânul Inelelor”.
Ce s-a întâmplat timp de un an de la „focul ucigaş”? Mai nimic. Nicio Secţie de Arşi de mare competenţă nu a prins viaţă, criza de medici specialişti în arsuri şi terapie intensivă se adânceşte. Nu s-au alocat, în regim de urgenţă, de la buget, banii necesari sănătăţii pentru a deveni competitivă. Schimbarea de miniştri şi numirea managerilor de spitale numai pe criterii politice nu va duce la ieşirea din criză a sistemului sanitar nici în o sută de ani. Asfixia socială ajunsă la noi la paroxism, acum, când vin alegerile parlamentare care nu vor schimba nimic, va mai bântui mult şi bine prin ţară, cât timp vom mai avea ţară. Românul rămâne cu visul unui alt edificiu având în fundaţie: competenţa, cinstea, moralitatea, respectul valorilor şi mental sănătos „colectiv”.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
P.S. CNAS Bucureşti continuă să blocheze sistemul informatic în prima zi lucrătoare a lunii.
