În afară de accidentul mortal de la Cotmeana, sâmbătă şi duminică în judeţ au avut loc alte patru evenimente rutiere, soldate cu răniţi sau cu pagube materiale.
A părăsit locul accidentului
Astfel, la ora 7.20 a dimineţii de sâmbătă, Cătălin A., de 43 de ani, din Piteşti, circula prin Bascov la volanul unui Opel Corsa. În dreptul Casei de Cultură din localitate, el a întors autoturismul în zona trecerii de pietoni fără să se asigure şi a lovit un copil în vârstă de 13 ani, care traversa strada împreună cu mama sa pe marcajul pietonal. Şoferul a plecat mai departe, dar a revenit după vreo jumătate de oră şi s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului faptei fără aprobare.
S-a dat cu maşina peste cap
Tot sâmbătă, pe la ora 19.30, Răducu C., de 26 de ani, din Cepari, circula cu un Renault Clio Symbol către Curtea de Argeş. La Albeştii de Argeş, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind alunecos de la ninsoare, a pierdut controlul volanului. Autoturismul a părăsit şoseaua, s-a răsturnat şi a rămas cu roţile-n sus. Din accident a rezultat rănirea uşoară a Carlei T., de 20 de ani, din Albeştii de Argeş, iar şoferul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
Răsturnat în rigolă
Ieri-dimineaţă, Iulian I., de 59 de ani, din Câmpulung, circula cu o Dacia Logan pe strada Grigore Alexandrescu din municipiul de la poalele Mateiaşului. Tot pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Autoturismul a derapat, a izbit un stâlp pe care l-a rupt şi s-a răsturnat cu roţile-n sus într-o rigolă din afara carosabilului. Şoferul a fost preluat de o ambulanţă SMURD a pompierilor câmpulungeni şi transportat la spital pentru investigaţii.
A rupt contorul de gaze
În fine, tot ieri-dimineaţă, Ştefan C., de 36 de ani, din Piteşti, circula pe strada Egalităţii cu un AudiA3. Din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile meteo-rutiere, mai ales că încă ningea, ajuns în zona Colegiului Naţional „Zinca Golescu” a pierdut controlul volanului. Autoturismul a derapat, a acroşat o Dacia Logan, apoi s-a răsucit şi a lovit gardul unei curţi, a rupt un contor de gaze şi conducta de alimentare şi s-a oprit în curtea unui imobil. Echipa de intervenţie a furnizorului de gaze a oprit alimentarea până la remedierea avariei, iar conducătorul auto s-a ales cu o amendă în valoare de 870 lei.