Din păcate, deşi au trecut luni bune de când autorităţile judeţene au sesizat Parchetul cu privire la diverse nereguli privind proiectul staţiunii Moliviş, lucrurile nu se mişcă. Înţelegem că la mijloc este o anchetă, că autorităţile nu mai vor să facă niciun pas fără să fie sigure că nu intră în vreun bucluc penal, dar cel mai mare proiect turistic al Argeşului riscă să devină inutil dacă nu se face rapid ceva. Nu de alta, dar au fost alocaţi bani grei în acest obiectiv care ar fi trebuit să sporească atractivitatea zonei Transfăgărăşan, s-a cumpărat o instalaţie de transport pe cablu pentru pârtia principală de schi, dar toate zac în… pseudoconservare. Practic, putem spune că, până la această oră, proiectul unei staţiuni de iarnă ultramoderne gândit pentru zona montană a judeţului Argeş a eşuat lamentabil, după ce s-au irosit zeci de milioane lei şi au dispărut în mod suspect 9.000 de metri pătraţi de pădure. Sincer, am fi dorit să venim cu veşti bune despre acest proiect important. Din păcate, avem doar… Argeşul lucrului prost făcut…
Claudiu DIŢA