Oficial, disponibilizarea colectivă nu are legătură cu pandemia de coronavirus, ci cu închiderea a două linii de producție considerate neprofitabile, închidere prevăzută încă de anul trecut dar fără a fi însoțită de concedierile de acum.
Mai mult, în urmă cu doi ani când a venit la Pitești, președintele concernului japonez Nidec, Shigenobu Nagamori, anunța că până în 2020 se va ajunge la o producție anuală de 8 milioane de motoare și un număr de 1000 de angajați iar cele două linii de producție care se închid acum ar fi urmat să fie înlocuite cu altele mai performante.
„Inițial s-a vorbit despre concedierea a 174 de angajați dar, în cele din urmă, am reușit să reducem numărul la 151 de oameni care urmează să intre în preaviz, majoritatea din luna mai iar o parte din iunie. Pentru cei care vor pleca cu preaviz am obținut acordarea a 3 salarii compensatorii iar pentru cei care acceptă să plece prin acordul părților se vor acorda 4 salarii compensatorii. Spun asta pentru că prin contractul colectiv de muncă avem prevăzut doar un salariu compensatoriu la concediere. Practic pierdem peste un sfert din angajați și pentru toți îmi pare foarte rău pentru că sunt oameni buni cu care am lucrat ani de zile aici și am trecut prin multe momente grele împreună”, a anunțat Florian Stănculescu, liderul sindicatului de la Micromotoare.