# Belşug de har în familia unui preot
Se spune, la cursurile de teologie, că Sfântul Duh suflă unde vrea El. În orice loc de pe suprafaţa pământului, în orice casă, peste orice făptură a lui Dumnezeu. Familia Onu este un astfel de caz fericit în care copiii au fost sub ocrotirea Duhului Sfânt şi pavăza îngerilor. Altfel cum s-ar explica faptul că unul dintre fraţi este faimosul duhovnic Constantin Onu, iar celălalt, cunoscut mai mult în Grecia şi Israel decât în România, un monument de talent, un adevărat… Brâncuşi al Argeşului?
Puterea rugăciunii
„Mi-e milă de cine mi-e milă şi mă îndur de cine mă îndur!”, zice Dumnezeu-Tatăl în Vechiul Testament. Recitind Scriptura pe care aproape că o ştie pe de rost, Nicolae, fratele mai mic al părintelui Constantin, fostul paroh al bisericii Mavrodolu, simte că i se potrivesc perfect cuvintele sacre. Şi de el, bietul Nicolae, fost şofer, S-a îndurat Împăratul Veacurilor în urmă cu 25 de ani. Simţea că duhurile întunecate îl ţin înlănţuit, îl chinuia o boală căreia nu-i găsea leac. Într-o zi, ascultând sfatul fratelui său, Nicolae Onu a plecat genunchiul la rugăciune. Dar într-un fel aparte, cu convingere, aşa cum nu o mai făcuse până atunci. Iar Constantin, îmbrăcând veşmintele preoţeşti, s-a hotărât să-şi înalţe braţele spre cer şi să ceară îndurare de la Dumnezeu pentru iubitul său frate. Părintele i-a citit Moliftele Sf. Vasile, l-a miruit şi binecuvântat. Îndată ce a părăsit casa preotului, omul a simţit ceva schimbându-se în interiorul lui. Nu-şi explica de ce, dar acum, la un interval de 25 de ani, poate da mărturie: „Dumnezeu mă iertase şi Duhul Sfânt mă acoperise, îl simţeam cum lucra în inima mea…”
Sub semnul Crucii
După miraculoasa vindecare, Nicolae s-a lăsat de meserie. A renunţat la oraş şi la toată situaţia bună pe care o avea, preferând să se mute împreună cu soţia la Măniceşti, în comuna Băiculeşti. S-a pensionat pe caz de boală şi, având timp la dispoziţie, s-a gândit să şi-l ocupe cu ceva. Frecventa tot mai mult biserica, postea, se ruga. Privind o bucată de lemn de nuc, a simţit nevoia să o cioplească. Şi-a procurat câteva dălţi, pe altele şi le-a confecţionat singur din piese auto, închegându-şi trusa necesară. Şi a început să cioplească. Mâinile păreau că „merg” singure, împinse parcă de o forţă nevăzută. Din nobilul lemn de nuc a ieşit o… cruce! Aflându-se în faţa unei revelaţii, Nicolae a înţeles deplin sensul descoperirii sale: Duhul Sfânt îi dăruise talent, iar el, păcătosul, trebuia să slujească Sfintei Treimi! Cu o frenezie care poate fi întâlnită doar la marii artişti, bărbatul a început să strângă din pădurile din jur tot mai multe lemne, buturugi, crengi. Şi-a încropit un atelier, iar de 25 de ani, asta face, zi-lumină, cu excepţia duminicilor şi a marilor sărbători: lucrări cu tematică exclusiv religioasă în care la loc de cinste este Crucea!
Răsplata, în ceruri
Omul nu s-a limitat doar la partea tehnică. Dincolo de îndemânarea pe care a căpătat-o, a studiat pe-ndelete vieţile artiştilor, mai ales a celor mistici. Nicolae Onu duce până la obsesie tema lui predilectă: Crucea, iar despre Sf. Treime afirmă cu convingere: „Deşi cele mai multe cruci sunt în cimitir, Crucea nu reprezintă moartea! Omul îşi dă seama de asta numai atunci când îl doare şi uneori e prea târziu. În faţa morţii, timpul nu-ţi mai este prieten şi nu te va mai interesa că trei ori unu egal trei… case, maşini, ci trei ori unu va fi egal Unu, adică Sf. Treime cu care vrei să te împaci!” Dintre operele sale, una mai frumoasă decât alta, unele au ajuns la personalităţi ale ţării, cum ar fi Regele Mihai, ori actori sau fotbalişti precum N. Dobrin. Nu a fost uitat nici Gigi Becali, iar Nicolae Onu se bucură de fiecare dată când latifundiarul dă vreun interviu în direct de la Palatul său, pentru că, în imagini, argeşeanul nostru îşi vede una dintre opere! Nu face comerţ cu ele şi spune că de-a lungul timpului 99% dintre lucrări le-a donat unor biserici şi mănăstiri sau le-a făcut cadou, fiind convins că răsplata lui mare va fi în ceruri.
Cea mai importantă dintre opere? Toate în felul lor, dar la unele ţine în mod deosebit: patru reprezentări ale Sf. Treimi au fost trimise pe Muntele Athos, iar una la Biserica Sf. Mormânt de la Ierusalim. Fiind dăruit cu har, dar şi cu o minte sclipitoare, Nicolae Onu redă Crucea nu doar în lemn, ci şi în os şi piatră. Troiţa de la poarta sa este o dovadă a preocupărilor sale polivalente. Ce-şi propune pentru viitor? Să fie plăcut lui Iisus Hristos prin modul său de viaţă. Şi este convins că jertfelnicia sa va fi încununată cu bucuria veşnică pe care o dă Domnul aleşilor Săi. Sculptorul n-are idealuri măreţe, ci se osteneşte, neştiut de nimeni, de la răsărit până la apus. Ştie doar că, înainte de a se apuca de lucru, în atelierul său aprinde candela. Se roagă doar ca Dumnezeu să-i mai îngăduie să o aprindă şi a doua zi. Iar o simplă creangă, sub mâinile sale, să se transforme din nou în Cruce…
