Delegația PNL Argeș, condusă de liderul organizației, Alina Gorghiu a participat, astăzi, la Congresul Extraordinar al partidului care a avut loc la Palatul Parlamentului.
Alegerea lui Nicolae Ciucă în funcția de președinte al PNL înseamnă un moment de clarificare internă iar un PNL stabil înseamnă o guvernare stabilă. Premierul Nicolae Ciucă a spus că valorile Partidului Național Liberal sunt valorile politicii de dreapta care a modernizat România în trecut, o face acum și o va face şi în viitor.
Acestea sunt libertatea individuală, garantarea proprietății private, solidaritatea socială și grija față de antreprenoriatul care produce bunăstare, dar mai ales valorile noastre tradiționale, Familia, Școala, Biserica, Armata țării, care ne dau identitatea națională și respectul față de tradiții și înaintași.
Președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu a spus că este nevoie de optimizarea acțiunii politice și de aplicarea unor măsuri financiar-economice în vederea atenuării crizei economice și pentru rezolvarea problemelor legate de securitate. De asemenea, este nevoie de îmbunătățirea comunicării cu publicul privind măsurile de dreapta, iar agenda guvernamentală trebuie să se suprapună atent pe agenda socială. „Succes echipei! Avem treabă multă în perioada următoare!”, a spus președintele PNL Argeș.