Este în firea umană: dezastrele provoacă multă emoţie. Din păcate, nu învăţăm mai nimic din experienţele prin care trecem. Intervenţiile sunt punctuale, de multe ori fără cap şi fără coadă, fără a exista o strategie pe termen lung.
Doar constatăm…
Când sunt furtuni puternice, precum cele din această săptămână, ne dăm brusc seama că reţelele de energie electrică sunt vechi şi cedează imediat, la cele mai mici şocuri (deşi primarii argeşeni cer mereu în şedinţele Colegiului Prefectural măsuri pe această temă); că şanţurile sunt necurăţate şi apar inundaţii în gospodării sau pe drumuri (deşi multe primării plătesc ajutoare sociale, dar asistaţii sociali nu sunt puşi la muncă); ba că vine un cutremur precum cel din Mexic şi ne aducem brusc aminte că avem şi noi Vrancea şi oricând ne poate pocni un seism precum cel din 1977 (în Argeş sunt sute de clădiri cu risc seismic, dar nu avem bani pentru expertize şi pentru consolidare! Mai nou, o analiză la nivel naţional ne arată că o treime dintre spitale ar cădea la un cutremur mai mare!); că tot avem peste 200 unităţi şcolare fără aviz de securitate la incendiu în Argeş, ca să nu mai vorbim despre faptul că se impun norme, dar nu sunt bani să le îndeplinim; că se taie la greu pădurile, dar, vezi Doamne, defrişările sunt legale. Iar exemplele pot continua. Concluzionând: când vine vorba despre dezastre, nu suntem niciodată pregătiţi deoarece factorii de decizie nu prea au… decizie.
