Poliţiştii argeşeni sunt în continuare la datorie, alături de celelalte autorităţi cu care se acţionează în sistem integrat, pentru prevenirea răspândirii şi combaterea infectării cu coronavirus.
Astfel, 263 de polițişti, împreună cu polițiștii locali, jandarmi şi reprezentanţi ai ISU Argeş au verificate 1.725 persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, a deplasării doar cu justificare în intervalul orar 23-5 şi a măsurilor de izolare sau carantină la o adresă indicată, 225 autovehicule, din care 94 de mijloace de transport în comun şi 100 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, numărul de persoane, programul de lucru, precum şi respectarea măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 160 amenzi în valoare de 18.000 lei, dintre care 137, în sumă de 15.500 lei, pentru nerespectarea obligaţiei de a purta mască, iar alte 23, totalizând 2.000 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat interdicţiile circulaţia pe timp de noapte.
„Pentru a evita astfel de situaţii, le recomandăm cetăţenilor să evitate aglomerațiile, nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție, să respecte indicațiile de la intrarea în magazine şi să nu se deplaseze între orele 23 şi 6 decât pentru motivele permise legal”, transmite poliţia judeţeană.