Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA în colaborare cu secția Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Pitești organizează, astăzi, conferința cu tema „Persoana seropozitivă, o prioritate locală”.
În această împrejurare, specialiști și reprezentanți ai autorității locale își expun punctele de vedere în identificarea soluțiilor potrivite și a demersurilor necesare pe plan local, pentru a se extinde măsurile de prevenire a transmiterii infecției HIV în comunitate și pentru o creștere a calității vieții persoanelor seropozitive. Un obiectiv al conferinței este menținerea atenției opiniei publice asupra subiectului HIV/SIDA, pentru o mai bună conștientizare și responsabilizare în raport cu prevenirea infecției și integrarea socială a pacienților seropozitivi.
Conferința este ocazionată de întâlnirea pe care Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA și echipa Spitalului Județean au avut-o cu persoanele seropozitive din județul Argeș. Cu acest prilej au fost aduse în prim plan și analizate nevoile pe care persoanele seropozitive le au, problemele cu care se confruntă în acest moment, accesul la tratament, la servicii medicale și sociale, accesul pe piața muncii, etc. Pe de altă parte a fost luată în calcul nevoia de reunire a persoanelor seropozitive într-o asociație de pacienți, care să le apere drepturile și să desfășoare programe destinate acestui grup vulnerabil.
Mirela NEAGOE