A trecut o săptămână de când copiii nu mai merg la şcoală, din motivele bine ştiute. Dascălii argeşeni, din ce în ce mai mulţi, s-au mobilizat şi au început să experimenteze predarea online, procesul derulându-se, spre plăcuta noastră surpriză, chiar şi în unele şcoli din mediul rural. La urechi ne-au ajuns şi informaţii despre unităţi de învăţământ cu pretenţii care nu au preluat această iniţiativă.
Lecţiile, pe WhatsApp
Cadrele didactice (mai ales, învăţătoarele) s-au organizat cu grupuri de WhatsApp, aplicaţii şi platforme, astfel încât să nu piardă legătura cu elevii şi să continue procesul de învăţare. Şcolarii angrenaţi în această activitate sunt prezenţi, zi de zi, în faţa computerelor de acasă. Elevii se arată încântaţi de noua formă pe care au luat-o cursurile.
Cătălina Dumitraşcu,inspector şcolar general adjunct, urmăreşte cum se derulează o lecţie online şi în calitate de mamă. Băieţelul său este şcolar în ciclul primar. Marţi, la ora de comunicare în limba română, a primit o fişă de lucru pentru grupul de litere „che”. După cum s-a priceput, elevul a completat pagina cu stiloul şi, entuziasmat de enunţul „Eu o să intru în rachetă”, a trimis-o pe WhatsApp doamnei învăţătoare, pentru a o verifica. Pagina cu corecturile de rigoare a fost retrimisă copilului-cosmonaut pe aceeaşi cale virtuală.
Cătălina Dumitraşcu: „Foarte mulţi învăţători din Piteşti folosesc platforma zoom meetings, se… întâlnesc virtual cu elevii în sesiuni de 40 de minute, citesc, rezolvă exerciţii. Stând în faţa ecranelor de la calculator, atunci când vor să răspundă la o întrebare copiii ridică mâna, ca la şcoală. Ieri au participat la o dictare online şi la o sesiune de muncă independentă. Majoritatea cadrelor didactice ţin legătura cu elevii prin aplicaţii de mesagerie, whatsapp, skype, messenger. Sunt folosite şi alte platforme educaţionale, multe fiind postate şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Argeş. Din păcate, nu pot fi utilizate aceste mijloace media în toate zonele din judeţ, cu precădere în mediul rural – fapt de care suntem cu toţii conştienţi. Îi încurajăm însă şi îi felicităm pe toţi dascălii care, în această perioadă, îi antrenează pe copii la desfăşurarea activităţilor instructiv-educative şi îi ţin aproape, reuşind să-i implice şi pe părinţi.”
Poze cu temele
Iată şi alte păreri despre şcoala online.
Adrian Niculae,director la Şcoala „N. Bălcescu” Piteşti: „Pentru a-i ţine pe elevi în… priză, astfel încât să nu piardă contactul cu noţiunile din programa şcolară, au fost create grupuri de lucru la care participă în special cei din clasa a VIII-a, care susţin evaluarea naţională. Sunt realizate lecţii online şi copiii primesc teme pentru a consolida noţiunile predate. Este o modalitate de comunicare modernă, însă mai greu de realizat din punct de vedere tehnic. Esenţiale sunt eficienţa comunicării şi feed-back-ul pozitiv.”
Ionela Ungheanu Mateescu, învăţătoare la Şcoala „I.C. Lăzărescu” Ţiţeşti:”Învăţarea şi evaluarea online sunt experimentate şi de elevii noştri. Mă bucur că la aceste activităţi online participă, inactiv, şi părinţii. Ne descurcăm… Le trimit elevilor poze cu tema predată, îi numesc pe fiecare să rezolve pe loc o sarcină, este ca şi cum ar ieşi la tablă. Şi profesoara de engleză a intervenit online cu tema de lucru. Copiii sunt încântaţi de această formă pe care au luat-o cursurile.”
Gratuit pe net
De notat şi că „Şcoala pe net”, platforma recomandată de Ministerul Educaţiei pentru şcoala de acasă, poate fi accesată gratuit pe www.scoalapenet.ro. Aici li se va explica profesorilor, pas cu pas, ce mijloace tehnice şi pedagogice au la dispoziţie pentru a ţine cursurile online, cum îşi pot crea conturi pe diferite aplicaţii digitale şi platforme de e-learning sau sau cum îşi pot adapta conţinutul educaţional folosind noile tehnologii, indiferent de nivelul abilităţilor tehnice pe care le au.
Un Comentariu
Anonim
Gargară și teorie…
O fi renunțat Tudosoiu la șpagă Pe un an de zile și o fi dotat de suma în cauză educabilii cu tehnologie?
M-ar mira!
În majoritatea școlilor se găsesc calculatoare de ultimă generație (din coadă) de pe vremea lui Pazvante care în general trebuie să aștepți 15 minute să – ți apară ceva pe ecran și alt un sfert de oră să scrii o literă.
Privitor la licențe, nu mai avem nevoie de comentarii, pe acelea le-a bișnițărit prietenul Cocoș și aliații din Ministerul Educației.
De asemenea, privitor la cadrele didactice, sunt foarte mulți care nu dețin acasă tehnologia în cauză.
Dar cum românul se satură cu teorie fără practică, eu propun să mergem la culcare.
Ultimul stinge lumina!