Aşa cum v-am informat, în zona pieţei Smârdan se fac trepte noi de acces de la Gară spre cartierul Craiovei. Vestea îi bucură pe locatarii din zonă, dar pe adresa redacţiei am primit reclamaţii cu privire la modul în care aceasta arată. „Mă bucur să aud că se va face ceva în această zonă! Dar până terminaţi scările ar fi bine să faceţi curăţenie în piaţă, dar mai ales în jurul ei. Spaţiile verzi arată jalnic (buiruienile de un metru şi uscături de anul trecut), sunt îngrădite ca la vite cu sârmă ghimpată, mizerie peste tot. O parcare dezorganizată, nemarcată, un haos total. Păcat de acest cartier frumos şi mai ales de aceşti locuitori care plătesc şi ei taxe şi impozite ca şi cei din centru, ca şi cei de pe străzile unde locuiesc aleşii locali. Ne-am săturat să facem sesizări şi să nu ne bage nimeni în seamă!”, se arată în mesajul primit pe adresa „Argeşului”.
Claudiu DIŢA