În urma protestelor declanşate zilele trecute de crescătorii de animale din Curtea de Argeş şi mai ales a rapoartelor încheiate cu ocazia controalelor efectuate de reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, despre care am relatat în ediţii anterioare ale ziarului nostru, primăria a cerut Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş să facă cercetări în acest caz. Aşadar, problemele sesizate vor ajunge acum pe mâna procurorilor, care urmează să stabilească cine se face vinovat pentru situaţia creată.
Mai mult decât atât, Daniel Petrescu, cel mai mare crescător de animale din municipiul Basarabilor, afirma că nu renunţă la ideea de a depune plângere la DNA atât împotriva unor reprezentanţi ai primăriei, cât şi a unui medic veterinar şi familiei care a câştigat licitaţia, dar la verificarea efectuată pe teren s-a constatat că numărul animalelor era mai mic decât cel declarat.
Până când anchetatorii vor soluţiona problema, oile au rămas în Curtea de Argeş, pe izlazuri, şi nu la păşunat la munte, aşa cum ar fi fost normal în această perioadă. Vă reamintim că situaţia creată în Oraşul regal a ajuns şi la cunoştinţa Parlamentului Europei, ocazie cu care europarlamentarul Laurenţiu Rebega, membru al Comisiei pentru Agricultură, a venit la Curtea de Argeş şi a stat de vorbă atât cu autorităţile locale, cât şi cu protestatarii ca să găsească cele mai bune soluţii în vederea dezamorsării conflictului.
Val. NICOLAU