Suntem martorii unei perioade în care pericolul terorist ia proporţii incalculabile. Ieri, Paris şi Bruxelles, azi, Nisa şi Istanbul, mâine? (Articolul a fost scris înaintea măcelului din Munchen şi a atentatului de la Ansbach – n.r.). Temerile populaţiei s-au modificat în decursul unui an. Institute de cercetare şi studii sociale din Germania şi America arată o creştere a indicelui de frică la persoanele cu vârste peste 14 ani. Au fost chestionate 10.000 de persoane din zece ţări europene, iar în Germania lotul a fost de 2.500. Rezultatele sunt asemănătoare: teama principală e legată de invazia refugiaţilor care ar duce implicit la creşterea numărului de atentate, dar şi de tendinţele extremiste. Societatea observă faptul că politicienii nu acţionează prea convingător, iar o mare categorie nutreşte teama că statul îşi poate pierde controlul. Dacă zeci de ani oamenii s-au temut de calamităţi naturale sau de crize economice, acum este evidentă neputinţa de confruntare cu pericolul islamic şi cu actele teroriste. În plus, prezenţa străinilor continuă să suprasolicite instituţiile statului, să ducă la enorme cheltuieli de întreţinere şi la o instabilitate socială.
Germanii vor o garanţie de securitate politică, dar şi o stabilitate socială şi economică. În 2015 s-au înregistrat 1,1 milioane de refugiaţi în Germania. Numărul musulmanilor este de 4 milioane, iar tendinţa este de creştere cu 1/4 anual. Până acum, cea mai mare comunitate musulmană, de aproximativ 6 milioane de oameni, trăieşte în Franţa. Teama de refugiaţi şi de consecinţele politice şi economice se înregistrează în Ungaria la 76% dintre cei intervievaţi, urmată de Polonia şi Olanda. În schimb, nemţii nu se tem de cheltuieli suplimentare pentru refugiaţi.
Un alt motiv de îngrijorare a societăţii germane îl constituie sănătatea şi riscul de izolare la bătrâneţe. Interesant este faptul că, deşi rata divorţurilor a crescut continuu în ultimii ani, persoanele chestionate sunt preocupate în mică măsură de probleme conjugale.
Dr. Mariana CLEMENS
Mariana Clemens s-a născut la Piteşti. A absolvit cursurile Şcolii Nr. 3, ale Liceului „Zinca Golescu” (promoţia 1966) şi ale Facultăţii de Medicină generală, profil Pediatrie, din Bucureşti. S-a stabilit în Germania în 1982, unde s-a mai specializat în organizare sanitară şi sănătate publică, precum şi în medicină tropicală (secundar). Este în continuare cu tot sufletul alături de România.