Am trăit în decembrie ’89 un vis frumos, din păcate de prea scurtă durată. Se dărâma la noi ultimul pilon al comunismului din Europa, cu voia şi sub regia lui Gorbaciov. Românii de rând o duceau rău, dar nimeni nu a murit de foame într-o ţară care era bogată şi frumoasă. Industria funcţiona pe supraproducţie, ca să ofere locuri de muncă pentru toţi, ogorul era lucrat în totalitate de ţăranii care se descurcau, mândrie naţională exista şi se exprima de Ziua Naţională şi de ziua oamenilor muncii. În naivitatea mea, speram la o tranziţie spre un capitalism sănătos, edificat de un popor harnic, condus de o clasă politică nouă, demnă şi iubitoare de ţară. Ce a urmat a fost de domeniul unui film horror.
O întreagă flotă naţională a dispărut într-o noapte, cu cele mai mari pescadoare, cu petroliere fără egal, cu transportoare de diferite mărfuri în toate ţările lumii. A urmat defrişarea abuzivă a falnicului codru românesc (care continuă şi în prezent), înlocuit de un peisaj selenar, cu resturi de butuci (unii dezrădăcinaţi), ierburi uscate, pământ alunecând la vale, înghiţind drumurile şi casele oamenilor. Combinatele industriale – chimice, petrochimice, metalurgice, siderurgice, de cauciuc ş.a. – au fost scoase la licitaţii penibile, cumpărate de străini la preţuri de nimic şi vândute la fier vechi. S-a vorbit că a fost vrerea marilor Europei. De ce nu s-a întâmplat la fel în Polonia, Cehia, Ungaria, Germania de Est? Aproape 40% din terenul agricol a fost vândut la străini. Pe lângă roadele lui, iau calea exportului în stare brută cerealele, lemnele, fructele şi legumele româneşti. Aprovizionarea cu alimente a românilor de rând se face din supermarketuri: produse îmbibate cu conservanţi şi factori de creştere. Ne lăudăm cu exportul de cereale la cotele cele mai mari din Europa, iar pentru noi se importă produse congelate de proastă valoare nutritivă, supuse panificaţiei în România. Chiar produsele de lapte sunt din import în mare parte, iar laptele obţinut de fermierii români e aruncat în şanţuri, victimă a dumpingului la vânzare. Resursele energetice s-au înstrăinat şi ele: petrolul, gazele naturale, electricitatea (inclusiv cea furnizată de hidrocentralele construite în vechiul regim) sunt concesionate companiilor străine. Şi, pentru maximizarea bătăii de joc, au fost trecute pe bursă, care modifică preţurile pe criterii artificiale. Am devenit, aşa cum tăios afirmă prof. Ilie Şerbănescu, „o colonie la marginea Europei”.
Pentru a dărâma ireparabil mândria naţională, pe cale de descompunere, forţe obscure, deloc străine clasei politice autohtone, devorează istoria neamului, anatemizând eroii naţionali, ignorând până şi omagierea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Instabilitatea legislativă, care favorizează numai clasa politică şi forţele interne ce-i consolidează puterea, ignorând „talpa ţării”, marea masă a salariaţilor şi pensionarilor de rând, face ca România să devină un „no name” pe harta Europei. Ţara a devenit neatractivă pentru investitori, atât cei autohtoni, cât şi cei străini, care, încetul cu încetul, îşi iau catrafusele şi se mută în ţări stabile şi sigure pe termen lung.
Românii care fac mari eforturi pentru a rămâne normali, să supravieţuiască într-o ţară bântuită de anomalii de tot felul, sunt încadraţi de medicină la… nebuni, mai ales dacă îşi vor ţara înapoi.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
P.S. Să ne întoarcem în braţele maimuţelor?
