Nebunie de Paște pe drumurile din Argeș! Amenzi de 134.000 lei.
În perioada 02-05 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate 697 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 134.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 62 de permise de conducere și au fost retrase 34 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii argeșeni vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Exemple:
Conduceau cu viteză excesivă:
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat, de 41 de ani, din București, care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe D.N. 65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 136 de km/h (pe un sector de drum cu limita de 70 de km/h).
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat, de 38 de ani, din Pitești, care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe D.N. 65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 128 de km/h (pe un sector de drum cu limita de 70 de km/h).
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Depistați de polițiști conducând sub influența alcoolului
În ziua de 02 mai a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 60 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitare fără drept de circulație.
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 51 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitare fără drept de circulație.
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 36 de ani, din Mihăești, care conducea un autoturism pe D.N. 73, pe raza localității Schitu Golești, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitare fără drept de circulație.
Conducea fără drept și sub influența alcoolului un ATV fără RCA
În ziua de 02 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 52 de ani, din Boteni, care conducea un ATV pe D.N. 73D, pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.
De asemnea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1485 de lei, conform OUG 195/2002-R privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că ATV –ul nu avea poliță de răspunderecivilă auto valabilă, polițiștii aplicând sancțiune contravențională, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 132/2017, fiind dispusă măsura complementară de reținere a certificatului de înregistrare și a plăcuței cu numărul de înregistrare.
Conduceau fără drept
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat, de 26 de ani, din Godeni, care conducea un autoturism, pe DN 73 – Mihăești, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
În ziua de 04 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rutală Poiana Lacului au depistat un bărbat, de 43 de ani, din Uda, care conducea un autoturism, pe D.J. 703 B, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.