Eram student în anul VI, la finalul stagiului de Medicină Legală de la Institutul „Mina Minovici” din București. Fusese un calvar, fiind nevoiți, împreună cu ceilalți colegi de grupă, să asistăm, timp de câteva săptămâni, la zeci de necropsii. Mirosul de formol ne intrase până la ultimele alveole pulmonare. Eram șase băieți și șase fete, iar asistentul universitar ce ne păstorea ne promisese că, în ultima zi, o să ne conducă să vizităm muzeul institutului.
Noi, băieții, eram apatici, dar fetele tot șușoteau între ele și le-am auzit pe asistent: „Gata, imediat în primul dulap o să vedeți borcanul cu penisul tatuat al celebrului Terente!”.
În borcanul cu pricina, înalt de vreo 20 de centimetri și plin cu formol, era conservat, de câteva decenii, megapenisul acestui lipovean brăilean, mort în 1927. O namilă primitivă, înaltă de doi metri, care-și tatuase cu litere scălâmbe pe penis: „F… tare și apăsat”.
Dermatolog fiind, de-a lungul anilor – spre a le examina pielea – am rugat să se dezbrace la cabinet zeci de mii de pacienți. Având mereu cu mine aparatul de fotografiat, am o mare colecție de imagini cu boli rare, tumori și tatuaje pe care le prezint studenților mediciniști ce fac practică la noi.
Dacă în urmă cu vreo două decenii, majoritatea celor tatuați erau bărbați cam încuiați la cap, neșcoliți sau foști pușcăriași, acum nebunia asta, la care recurg și femeile, s-a internaționalizat, a devenit o modă și este un fel de bravură să-ți exhibi desene mono sau policolore, grotești sau de prost – gust.
În 18 decembrie 2022, la Doha, când s-a jucat finala Campionatului Mondial între Franța și Argentina, doar jucătorii din rasa neagră nu erau tatuați (pentru că nu le permitea culoarea pielii). Restul, parcă erau primitivi din Jungla Amazonului.
