În copilărie am citit cam tot ce a scris Jules Verne. Eram fascinat de poveştile sale, fantastice pe-atunci, despre căpitanul Nemo („Nimeni”) şi submarinul său „Nautilus”, despre călătoria de la Pământ la Lună sau despre un ocol al planetei în 80 de zile. Astăzi, romanele respective nu mai impresionează aproape pe nimeni. În câteva decenii saltul tehnologic a fost atât de mare, încât copiii de clasa a IV-a din ziua de azi preferă să citească orice altceva din biblioteca din lemn de Google – vorba unui confrate celebru – decât să răsfoiască vreun volum al lui Jules Verne.

E normal să fie aşa. Timpurile sunt altele, fantasticul de pe vremuri e firescul de astăzi, iar o călătorie în jurul Pământului o poţi face şi în câteva ore, dacă ai o navetă spaţială. Sau în câteva clipe dacă îţi foloseşti imaginaţia, aşa cum o fac unii tineri care caută, în cărţile „science-fiction” ale lui Ray Bradbury, să zicem, alte perspective asupra lumii, viitoruri posibile şi imposibile.

Da, lumea s-a schimbat, cererea de carte devine din ce în ce mai… sofisticată, preferinţele ţin pas cu „moda” – acum adolescenţii citesc în special ce e „în trend” – şi, din păcate, opera fundamentală, baza noastră culturală, care ne dă identitate, e tot mai ignorată. Îmi place să cred că şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care ieri, la Biblioteca Judeţeană, mai mulţi oameni de cultură au vorbit despre Petre Ţuţea.

E important să ştim cine a fost Petre Ţuţea? – i-aş întreba pe copii la şcoală. E foarte important să-i ştim pe toţi oamenii mari ai acestei ţări, chiar dacă unii nici măcar nu figurează pe Google. De ce? Fiindcă – o spune şi Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene – fără să ne cunoaştem trecutul, fără să-i ştim pe cei ce au dat tonul dezvoltării acestei ţări, nu putem avea nici perspectivele care să dea contur unui viitor.

E nevoie, deci, ca fiecare dintre noi să conştientizeze că face parte dintr-un areal socio-cultural. Că are identitate. Că e român. Şi nu neamţ, francez, englez sau de altă naţie… Or, în această privinţă nu e deloc întâmplător faptul că la american steagul naţional flutură la fiecare colţ de stradă, ori că aceşti oameni încremenesc în veneraţie când li se intonează imnul.

M-am bucurat, deci, că ieri s-a vorbit despre Petre Ţuţea la Bibliotecă. Şi că acolo, pe hol, era expusă opera lui Titu Maiorescu, alături de cea a lui Cehov. De fapt, aşa cum am mai spus, mă bucur când îi văd pe tineri că intră în bibliotecă. Fiindcă aici – şi mai puţin pe Google – îşi pot găsi adevărate modele, au acces la informaţie, pun bazele cunoaşterii personale, devin puternici. Or, nu asta ne dorim?

(N.red. – În editorialul de ieri, „Poate fi judeţul în top?”, semnat de Traian Ulmeanu, în loc de „ţară importatoare”, a apărut „ţară impostoare”. Facem cuvenita rectificare şi ne cerem scuze.)

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio