Sunt la intrarea în Piteşti dinspre Bascov. Conduc. Traficul este aglomerat, iar în faţa mea se scurg mai mult autovehicule produse în Germania, Franţa sau Japonia. De o parte şi de alta a străzii sunt benzinării, niciuna românească: ba una a austriecilor, ba una a ungurilor, alta a kazahilor… Dau şi peste câteva hipermarketuri cu stăpâni din Franţa, Germania, trec pe lângă o fabrică de cablaje cu capital nemţesc, iar apoi ajung în centru unde cobor. Mă plimb pe centru şi dau nas în cu bijuterii turceşti, magazine de telefonie franţuzeşti, germane şi britanice, magazine de haine suedeze, cafenele şi fast-food-uri americane, parfumerii turceşti… Continui drumul cu maşina şi ajung la autostrada spre Bucureşti unde, de asemenea, sunt „înconjurat” de vestigii ale capitalului străin: turci la Oarja (până şi forţă de muncă am ajuns să aducem din străinătate!), francezi la Căteasca, austrieci la Arpechim şi prin păduri… Mă gândesc că, pe vechiul drum spre Bucureşti, la ieşirea din Piteşti sunt japonezii la Micromotoare, iar cel mai mare exportator este Dacia controlată de francezi. Ici şi colo zăresc şi mici insule de capital românesc: Grupul Industrial Componente, Dedeman, petrochimia care nu mai funcţionează (apropo, îmi vine în minte zicerea către români a lui Kristof Terhes, directorul general al FGSZ, compania de transport al gazului din Ungaria: „România nu are capacitatea de a consuma intern gazul din Marea Neagră în lipsa industriei şi a petrochimiei, exportul fiind astfel cea mai bună soluţie…”). Dar se văd şi fantome, cum e defunctul hipermarket PIC al lui Penescu. Şi uite aşa îmi vin în minte versurile din „Doina” lui Eminescu, mai actuale ca niciodată: „De la Nistru pân’ la Tissa/Tot românul plânsu-mi-s-a/, Că nu mai poate străbate/De-atâta străinătate”…
