# Sporul natural a rămas însă negativ
În luna septembrie, evoluția fenomenelor demografice în județul Argeș s-a caracterizat prin creșterea, faţă de luna precedentă, a natalităţii, cu 9,2% (451 născuţi-vii înregistraţi, față de 413 în august) și prin reducerea mortalităţii generale, cu 16,1% (656 decedați, față de 782 în luna august). Comparativ cu luna septembrie 2019, numărul de născuți-vii înregistrați a fost mai mic cu 60 (-11,7%), numărul deceselor majorându-se cu 100 (+18,0%).
Sporul natural înregistrat în luna septembrie 2020 a fost negativ, numărul de născuți-vii fiind mai mic cu 205 față de numărul decedaților. Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, diferența dintre numărul de născuți-vii și decedați s-a mărit cu 160.
În septembrie a.c. au fost înregistrate trei cazuri de mortalitatea infantilă, similar cu situația din luna anterioară, cât și cu cea din perioada corespunzătoare din 2019.