Statisticienii ne dau în continuare veşti proaste privind evoluţia principalilor indicatori demografici, semn că statul nu are programe care să susţină familia aşa cum ar trebui. Natalitatea s-a redus în noiembrie 2016 cu 2,1% (461 născuţi-vii înregistraţi faţă de 471 în luna octombrie), în timp ce mortalitatea a crescut cu 2,8% (667 persoane decedate faţă de 649 în luna octombrie). Comparativ cu luna noiembrie 2015, numărul total de născuţi-vii înregistraţi a fost mai mare cu 10,3% (+43), iar numărul deceselor a crescut cu 3,1% (+20). Sporul natural înregistrat în luna noiembrie 2016 a fost negativ, numărul de născuţi-vii fiind mai mic cu 206 faţă de numărul decedaţilor. În luna noiembrie 2016 au fost şi patru cazuri de mortalitate infantilă.
Claudiu DIŢA