Prăznuită la 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă una dintre frumoasele minuni cu care Dumnezeu a împodobit cerul Bisericii. Din relatarea Sfântului Evanghelist Luca, pe care o face în cuprinsul pasajului cu care debutează evanghelia sa, aflăm că Nașterea pruncului Ioan a avut loc cu șase luni înainte de Nașterea Mântuitorului Hristos. Părinții pruncului Ioan sunt preotul Zaharia și Elisabeta, fiica surorii Anei, mama Preasfintei Fecioare Maria. Așadar, Ioan Botezătorul și Mântuitorul Hristos se află înrudiți atât în ceea ce privește cereasca misiune de a vesti tainele Împărăției lui Dumnezeu, cât și prin legătura lor de sânge. Nu vom intra în amănuntele istorisirii privind circumstanțele în care s-a petrecut acest fericit episod din istoria mântuirii. Lăsăm deschisă intenția celor ce-și manifestă interesul de a cerceta paginile Sfintei Scripturi.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost așezată sub semnul unei cutremurătoare vestiri îngerești, la aflarea căreia tatăl său, Zaharia, înalt slujitor sacerdotal la Templul din Ierusalim, rămâne fără grai până la momentul împlinirii acelor cuvinte. Arhanghelul Gavriil este cel care anunță lui Zaharia nașterea pruncului, același mesager ceresc, bine-vestitor, care șase luni mai târziu avea să descopere Sfintei Fecioare zămislirea de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu și Mântuitor al lumii.
Privitor la personalitatea și lucrarea Sfântului Ioan, îngerul avea să rostească acestea: „va fi mare înaintea Domnului; (…) şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor, și va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, (…) să gătească Domnului un popor pregătit”. După naștere, la momentul punerii numelui pruncului, din cuprinzătoarea profeție a tatălui, rostită îndată după dezlegarea graiului său, aflăm următoarele: „tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, pentru că vei merge înaintea feţei Domnului ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor (…)”. În aceste două vestiri profetice vedem rosturile misiunii pe care Sfântul Ioan Botezătorul avea să le împlinească la măsura pregătirii momentului acela când Mâtuitorul Iisus Hristos va ieși la propovăduire.
Despre sine Ioan mărturisește că este „prietenul Mirelui”, și afirmă aceasta argumentând întru smerenie faptul că nu este el Hristosul: „Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori pentru cele ce am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este Mire, iar prietenul Mirelui, care stă şi ascultă pe Mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”. Domnul și Mântuitorul Hristos arată în cuvintele Sale că „nu s-a născut din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul!”. Dar, prin ce lucrare anume s-a dovedit mare Sfântul Ioan? În privința acestui Mare Sfânt reținem cuprinderea slujirii sale, el fiind acela care l-a arătat lumii pe Mesia; avem dinaintea ochilor minții chipul unei desăvârșite asceze pe care o ia asupră-și încă din pruncie, petrecându-și aproape întreaga sa viață în pustie; și apoi simțim în cuvintele sale o autentică și copleșitoare smerenie pe care nimeni dintre oameni nu a mai arătat-o astfel vreodată. Prin acestea este Sfântul Ioan Botezătorul „Cel mai Mare Om născut din femeie”! Însă, dincolo de această numire, va trebui să vedem unica măreție a Mântuitorului, pe care Ioan L-a vestit, nu în legătură cu o naștere din femeie, ci, mai presus de aceasta, potrivită distincției nașterii din Preacurata
Fecioară de Dumnezeu Născătoare!
Sfântul Ioan Botezătorul a avut rolul de a pregăti poporul pentru venirea Mântuitorului și de a-L descoperi lumii pe Mesia. În legătură cu această slujire a sa, Biserica îl numește „Înaintemergător al Domnului”, „Pecetea celor două Testamente”, „Făclia mărturisitoare care arde și luminează”. În viața sa Sfântul Ioan Botezătorul nu a săvârșit nicio minune, însă s-a dovedit a fi el însuși o mare minune, la măsura unei vieți suprafirești deosebit de înalte și de curate. Pentru acest motiv a fost supranumit „Înger în trup” și a fost zugrăvit în icoane sub înfățișare unui chip ascetic purtând aripi de înger.
Preot Lucian GRIGORE
