Parisul are mijloace de transport în comun ca orice oraş care se respectă. Cel mai folosit este totuşi RER, adică Reţea Expres Regională. Mai multe milioane de oameni îl folosesc zilnic. Şi se întâmplă nenumărate lucruri mai mult sau mai puţin amuzante: furt din buzunare, smulgere de bijuterii de la gât, adormire sau agăţare de femei. Dar ce am văzut zilele trecute nu se prea întâmplă. Plecasem la un prieten care m-a invitat la masă. Cu RER care e în colţul străzii mele şi traversează tot Parisul. Ne apropiam de staţia cea mai centrală, Auber, lângă Opera Garnier. A fost oprită circulaţia pe toată linia respectivă. Dar toţi pasagerii au primit cu deosebită simpatie evenimentul, iar nou-născutul, un băieţel, era în plină formă. Pe linia în cauză sunt adesea perturbări de circulaţie, dar de data aceasta pasagerii erau încântaţi. Pentru prima dată am auzit aplauze în RER. Pot spune că toţi cei de faţă, inclusiv subsemnatul, eram foarte mişcaţi de acest eveniment unic.
Direcţiunea liniilor de transport pariziene nu a rămas nesimţitoare: puţin mai târziu a anunţat că băieţelul va avea gratuitate pe toate liniile din Paris până la vârsta de 25 de ani. Nu putem decât să sperăm că grevele care durează de peste o lună se vor termina între timp. Ce bine ar fi fost dacă s-ar fi născut într-un avion!
Naştere în tramvai
Advertisement
Advertisement