Atunci când era detronat vreun domnitor român de către sultanul de la Istanbul, i se punea pe umeri o năframă, spunându-i-se mazil, adică detronat. În prezent, nu se mai recurge la cârpa neagră din mătase, ci la tot felul de hârtii oficiale care circulă între Bruxelles şi Bucureşti. Iar la primirea unei astfel de hârtii, oficialităţile de la Bucureşti se conformează întocmai şi la timp. Şi tare mă tem că trecerea economiei socialiste la economia de piaţă s-a făcut tot cu acordul birourilor occidentale. De exemplu, după ce s-a terminat cu industria ceauşistă, au intrat pe scenă băncile. Au venit bancherii occidentali şi au cumpărat, aproape pe nimic, băncile româneşti. Practicând o manipulare de… primă-mână, aceşti bancheri au făcut ca românii, mai ales tinerii, să se îndatoreze la bănci cu capital străin pe perioade de la 10 la 25 de ani. S-a ajuns în situaţia de a fi luate credite chiar şi cu buletinul, numai să vadă experţii financiari străini ce beneficiu poate obţine o bancă exclusiv pe baza dobânzilor. Astăzi se vede clar cum Mugur Isărescu nu mai poate de grija băncilor străine în chestiunea proiectului Legii dării în plată.

Pe de altă parte, există două feluri de viaţă în Uniunea Europeană: de Est şi de Vest. Corifeii vest-europeni afirmă că între cele două Europe există nu numai o diferenţă de competenţă şi de geografie, ci şi ceva în plus: motivul practic. De exemplu, după sociologul francez Serge Moscovici, născut în România, există două feluri de viaţă în Europa; una dintre ele, spune el, a apărut în Europa de Est în perioada comunistă. Eu cred însă că este greşit să consideri această perioadă ca fiind singura şi principala cauză a despărţirii Europei în două feluri de viaţă. La fel, dintr-o mulţime de motive, nu ar fi înţelept, nici chiar ştiinţific, să considerăm că un anumit fel de viaţă a debutat odată cu trecerea la comunism a popoarelor din Europa de Est sau să considerăm regimul precedent ca un interludiu ce s-a încheiat brusc. Linia despărţitoare dintre cele două Europe a fost trasă mult înaintea comunismului. Ea nu corespunde niciunei diviziuni geografice, etnice sau politice. Această linie este dată de interesele economice ale ţărilor bogate din Europa de Vest, profitând şi de un anumit spirit contemplativ ce îi caracterizează pe locuitorii est-europeni. Linia respectivă a fost trasată începând cu secolul al XIX-lea exclusiv din motive economice. Aşadar, în Europa de Est se consideră că aplecarea intelectului la împrejurările vieţii practice este de însemnătate secundară, contemplarea teoretică a lucrurilor fiind singura ocupaţie demnă de sufletul omenesc. În timp ce în Europa de Vest valoarea sufletească a omului este dată de activitatea lui în viaţa practică. Şi tot aici s-a urmărit în istorie obţinerea libertăţii omului, în timp ce în Europa de Est s-a căutat fericirea lui. Mai mult, civilizaţia actuală, creaţie a Europei de Vest, a inventat politeţea, care ţine loc de suflet, în timp ce în Europa de Est încă se mai crede în lacrimi.

Şi totuşi, se pune întrebarea: mai există astăzi două genuri de viaţă atât de diferite în interiorul Uniunii Europene? Răspunsul este ambivalent. După prăbuşirea comunismului în ţările din Europa de Est schimbarea era necesară, era imperativul oricărei gândiri şi însufleţirea oricărei vieţi. Războiul rece a fost cântarul tuturor valorilor. Sfârşitul lui a însemnat afirmarea unora în detrimentul altora.

Astfel, s-a produs reconcilierea dintre cele două Europe. Însă această reconciliere a stat sub semnul „Tot ce e bun vine din Apus şi ce e rău vine din Est”. Europa de Est tinde să piardă lumea adevărului unic şi să câştige un adevăr dublu, cel al raţiunii şi al practicii. Dar credinţa depăşeşte ştiinţa, iar certitudinea nu poate fi o consecinţă a utilului şi comodului occidental. În Europa de Est spiritul se închide în ortodoxie, iar în Europa de Vest în mercantilism. Ceea ce îi determină pe mulţi dintre analiştii aserviţi puterii de la Bucureşti să atace valorile ortodoxiei, îndreptându-ne spre spiritul capitalist al lui Max Weber.

În concluzie, România va fi o simplă ţară din Europa de Est care va plăti „tribut” vest-europenilor numai de dragul unora dintre noi de a se afla la masa lor. Dar tare mă tem că preţul plătit de români este acela ca tot felul de neica nimeni să-şi bage nasul în treburile puterii de la Bucureşti, în numele apărării democraţiei. Or, de exemplu, atât timp cât peste 7 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar cei de la Bruxelles l-au ţinut la Cotroceni, nu putem vorbi despre democraţie, ci despre colonie. Şi astfel, guvernanţii vor conduce în voie ţara, fără să le fie teamă de năframa neagră de la Bruxelles, aşa cum le era domnitorilor români de năframa de la Istanbul. Sigur, direcţia României este Europa de Vest, dar pentru aceasta este nevoie de o guvernare responsabilă, pentru a nu cădea victime aranjamentelor financiare ale afaceriştilor şi bancherilor vest-europeni.

Distribuie pe Facebook