Gros, mustos și savuros. Adus de doi cincantenari, joia trecută. Costel Pătrășcan și Daniel Iancu sunt ei. Primu`, caricaturist. Celalalt, interpret parodist. Umblă-mpreună și marfa-și prezintă-ntr-un show. Audio, video. Costel ne dă imagini, Daniel, melodii. Comicul, punctul forte comun. Textele cântate fiind ilustrate la fix prin caricaturi. Satira curge bogat, haz stârnește de îndat`, lumea râde-mbelșugat…
Costel Pătrășcan și Daniel Iancu
Daniel are încă voce fără greș. Iar chitara-i merge felurit ritmat. Asigurând astfel suport adecvat în ceea ce are de interpretat. Eu îl socotesc un vajnic solist despre social. Poate un Vîsoțki din veacul acest`? Sau, cumva, Bob Dylan pe la început? Incisiv vădit în mesajele sale, tarele vremii satirizând izbutit. Cu Pătrășcan asortându-se clar, nimerit. În dorința de-a arăta deslușit cum suntem și trăim pe plai mioritic. Adică, tarele de zi cu zi. Ale tuturor, de sus până jos. Reușind implicit voia bună copios a stârni, frunțile util a ne descreți. În sala aceea, parcă underground, total potrivită cu așa ceva. Păcat că lucrarea le fuse cam scurtă, prețul biletului prohibitiv cert pentru unii și scaunele ocupate nu toate. Câștigu-n cultură nu constă în bani, îndrăznesc s-o spun. Ci-n valoare, notorietate, respectabilitate. Ceea ce nu-i puțin lucru, socot. Închei, nu întâmplător, cu o întrebare: când și-un trio de jazz pe la galerie? Melomanii așteaptă…
Adrian SIMEANU
