O zi cândva importantă. Îngropată de comuniști în uitare voită. Redescoperită și recunoscută azi, în sfârșit. La filarmonica loco, sărbătorită ăst an printr-un concert izbutit. Deschis nimerit cu imnu` regal. Ascultat în picioare, precum se cuvine. Căci bine sună muzical și place urechii în chip ideal.
Urmat, interesant, de ”Rhapsody in blue”. Măreață, semeață, aprigă și falnică. Neaoș americană. Mustind de ritm sincopat. Jazz răspândind avântat. În simfonic îmbrăcată, de timp deloc afectată. De când ieși-n lume stă numai pe culme. Ca un superb nestemat, totdeauna-nmiresmat. Strălucitor nemuritor și dând mulțumire ălor îndrăzneți…
Livica Știrbu Socolov fuse printre ei. Este doar studentă, pe la București, da` se-nfățișă peste așteptări. Vrednică, atentă și perseverentă. Arătându-se vădit un pianist împlinit. Calcă apăsat pe urme familiale. Promite vizibil și progresează real. Fără greș s-a descurcat, publicul a captivat, pe Gershwin l-a onorat. Să mai vie, deci, oricând altădat`…
La fel și Mihai. Domnul Agafița. Îl tot urmăresc și îl cântăresc în truda-i la pult nu doar la Pitești. Pare un robot în gestica sa, dar eficiența se vede din plin. E pătruns de note, le respectă clar și-și duce la capăt treaba excelent. Deși mărunțel, impune orchestrei și-o duce fluent până unde vrea. O-mboldește ferm și scoate culoare. Vădește putință, are și știință, iară de voință ce să mai vorbim? Cred că în Moldova e prim-dirijor și în România activ consistent. E ambițios și eficient. Opusu` ceaikovskian tălmăcind lejer și cu randament. Adecvat și nuanțat, cu precizie gradat. Orchestranții l-au urmat, pregnant au evoluat, aplauze vii chiar au meritat. Percuția și suflătorii, la înălțime. Așa că zic încheind: una peste alta, seară specială într-o zi regală…
Adrian SIMEANU
