Trimis în judecată de DNA Piteşti, Marinică Fologea, expert în cadrul ADR Sud-Muntenia şi fost consilier local la Câmpulung, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti la un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, uz de fals şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată (câte trei fapte), cu un termen de supraveghere de patru ani.
În acelaşi dosar a mai fost condamnat Mihai Baciu, om de afaceri din Bucureşti, care a primit doi ani şi două luni tot cu suspendare pe un termen de supraveghere de patru ani, pentru folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, tentativă la aceeaşi infracţiune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prin care a obţinut pe nedrept fonduri europene. Pe parcursul termenului de supraveghere împricinaţii au obligaţia de a presta câte 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Vă reamintim că, în 2010, Mihai Baciu a început derularea proiectului „Agrafa tipăreşte” pentru accesarea de fonduri europene în vederea achiziţionării unor utilaje de tipărire, care ar fi urmat să fie instalate în Argeş, şi asigurarea a patru locuri de muncă permanente. În calitatea sa de expert al ADR Sud-Muntenia, Marinică Fologea trebuia să verifice documentele, instalarea efectivă şi stadiul lucrărilor, ceea ce, potrivit procurorilor Anticorupţie, nu s-a întâmplat. Drept urmare, Baciu a obţinut 844.928,42 lei fonduri europene. În 2014, afaceristul a mai depus un proiect, dar banii nu au fost viraţi în contextul verificărilor cu privire la primul proiect fraudat.