În weekendul recent încheiat, Piteştiul a fost pentru a treia oară consecutiv capitala atletismului balcanic. Sâmbătă şi duminică, cocheta pistă de atletism a Complexului Sportiv „Nicolae Dobrin” a găzduit a 75-a ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism, cea mai importantă întrecere de profil din acest an din România. Competiţia a reunit lumea „bună” a acestui sport din 17 ţări, şi anume Albania, Armenia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Grecia, Israel, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Moldova, Macedonia, Muntenegru, România, Slovenia, Serbia şi Turcia. Peste 400 de sportivi s-au întrecut la Piteşti pentru medaliile puse în joc. Deşi evenimentul a fost unul de înaltă ţinută, la el participând o serie de sportivi care au în buzunare biletele pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, programate în această vară, ei bine, spectatorii nu s-au înghesuit să fie prezenţi. În prima zi a competiţiei aceştia puteau fi număraţi pe degete. Organizarea a fost impecabilă, în aceeaşi notă superlativă s-a prezentat şi pista de atletism. Păcat de eforturile organizatorilor care se aşteptau la un public numeros. Să fi fost de vină, oare, căldura sufocantă sau faptul că evenimentul a fost transmis în direct de TVR 2? În orice caz, în ciuda dezinteresului piteştenilor pentru acest eveniment grandios pe care nu în fiecare zi îl găzduieşte judeţul nostru, trebuie spus că spectacolul, în ceea ce priveşte competiţia în sine, a fost total. Mai ales că Argeşul se poate lăuda de sâmbătă cu o nouă campioană balcanică la triplusalt, Andreea Panţuroiu, o sportivă de excepţie, care, suntem siguri, ne va reprezenta cu cinste şi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
Ar mai fi de precizat că cei prezenţi la eveniment au admirat fotografii, dar şi medaliile obţinute de-a lungul anilor de marii atleţi din Balcani, printre care s-au numărat şi sportivi români. Fotografiile şi distincţiile puteau fi văzute în incinta tribunei oficiale. În altă ordine de idei, este regretabil şi de neînţeles de ce la o competiţie de o asemenea anvergură nu a fost zărit niciun reprezentant al Ministerului Tineretului şi Sportului.
Personalităţi de seamă
Festivitatea de deschidere a avut loc sâmbătă, la ora 17, şi a fost oficiată de primarul Piteştiului, Cornel Ionică, de preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, şi de preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Ion Sandu. Invitat special a fost preşedintele Asociaţiei Balcanice de Atletism, bulgarul Dobromir Karamarinov, care i-a felicitat pe organizatori şi le-a urat mult succes în competiţie sportivilor. Tribuna oficială a stadionului din Trivale a fost populată şi de o serie de personalităţi din lumea atletismului românesc, printre ele numărându-se Anişoara Cuşmir şi soţii Nicoleta şi Costel Grasu, foşti sportivi de talie internaţională şi medaliaţi olimpici. Toţi cei menţionaţi s-au numărat printre personalităţile care au oficiat în prima zi festivităţile de premiere.
Înainte cu câteva ore de începerea evenimentului, Cornel Ionică a postat pe pagina sa de socializare un mesaj prin care îi invita pe piteşteni la Balcaniadă. Din păcate, nicio reacţie din partea suporterilor atletismului!
Cinci medalii de aur, în prima zi
Revenind la competiţia propriu-zisă, sâmbătă, în prima zi, reprezentanţii României au cucerit nu mai puţin de 11 medalii, dintre care cinci de aur, trei de argint şi trei de bronz. Printre atleţii de aur ai României s-a numărat şi musceleanca Andreea Panţuroiu, care s-a impus în proba de triplusalt, devenit campioană balcanică. Medalii de aur au mai obţinut Florina Pierdevară (800 m), Roxana Elisabeta Bârcă (3.000 m), Ancuţa Bobocel (3.000 m obstacole) şi Ioan Zăizan (1.500 m).
Pe treapta a doua a podiumului de premiere au urcat Mihaela Roxana Nunu (800 m), Nicoleta Mădălina Anghelescu (suliţă) şi Cristian Iulian Staicu (lungime), iar medaliile de bronz au revenit atleţilor Bianca Denisa Răzor (400 m), Cristina Mihaela Sandu (triplusalt) şi Andrei Rareş Toader (greutate).
Româncele, lidere
În clasamentul general pe puncte, în prima zi, după 21 de probe, Turcia ocupa primul loc, cu 139 puncte, urmată de România, 117 puncte, şi Grecia, 100, iar la feminin româncele erau lidere, cu 74 puncte, secondate de Turcia, 71 puncte, şi Grecia, 61 puncte.
Rezultatele de sâmbătă au fost:
Feminin
* 100 m: 1. Ivet Lalova-Collio (Bulgaria) 11.57; 2. Diana Vaisman (Israel) 11.88; 3. Lucija Pokos (Croaţia) 11.89;
* 400 m: 1. Tamara Salaski (Serbia) 52.00; 2. Anna Vasileiou (Grecia) 52.75; 3. Bianca Denisa Răzor (România) 52.89;
* 800 m: 1. Florina Pierdevară (România) 2:04.21; 2. Mihaela Roxana Nunu (România) 2:05.10; 3. Eleni Filandra (Grecia) 2:06.45;
* 3.000 m: 1. Roxana Elisabeta Bîrcă (România) 9:34.62; 2. Fatma Demir (Turcia) 9:43.20;
* 3.000 m obstacole: 1. Ancuţa Bobocel (România) 9:46.34; 2. Silvia Danekova (Bulgaria) 10:05.99; 3. Sebahat Akpinar (Turcia) 10:24.02;
* 400 m garduri: 1. Katerina Dalaka (Grecia) 58.27; 2. Ana Berghii (R. Moldova) 58.28; 3. Elif Yildirim (Turcia) 58.78;
* săritura cu prăjina: 1. Stella Ledaki (Grecia) 4,10 m; 2. Demet Parlak (Turcia) 3,80 m; 3. Elija Valentic (Croaţia) 3,80 m;
* triplusalt: 1. Elena Andreea Panţuroiu (România) 14,33 m; 2. Hanna Knyazyeva-Minenko (Israel) 14,25 m; 3. Cristina Mihaela Sandu (România) 13,67 m;
* aruncarea discului: 1. Chrysoula Anagnostopoulou (Grecia) 59,76 m; 2. Natalia Stratulat (R. Moldova) 56,29 m; 3. Dimitriana Surdu (Republica Moldova) 52,63 m;
* aruncarea suliţei: 1. Eda Tugsuz (Turcia) 56,47 m; 2. Nicoleta Mădălina Anghelescu (România) 53,72 m; 3. Berivan Sakir (Turcia) 51,40 m;
* ştafetă 4×100 m: 1. Grecia (Georgia Kokloni, Elisavet Pesiridou, Olympia Petsoudi, Katerina Dalaka) 44.51; 2. Croaţia (Ivana Loncarek, Lucija Pokos, Kristina Dudek, Nika Zupa) 45.45; 3. Turcia (Derya Yildirim, Zeynep Bas, Yaren Acer, Berfe Şanlak) 45.97;
Masculin
* 100 m: 1. Ramil Guliev (Turcia) 10.30; 2. Emre Barnes (Turcia) 10.32
- Denis Dimitrov (Bulgaria) 10.47
* 400 m: 1. Mateo Ruzic (Croaţia) 46.31; 2. Zeljko Vincek (Croaţia) 46.83; 3. Alexandru Babaian (R. Moldova) 47.41;
* 1.500 m: 1. Ioan Zăizan (România) 3:42.74; 2. Andreas Dimitrakis (Grecia) 3:44.25; 3. Suleyman Bekmezci (Turcia) 3:44.85;
* 5.000 m: 1. Mitko Ţenov (Bulgaria) 14:29.86; 2. Hakan Coban (Turcia) 15:03.27; 3. Maxim Răileanu (R. Moldova) 15:04.93;
* 400 m garduri: 1. Rusmir Malkocevic (Bosnia-Herţegovina) 51.47; 2. Petros Kyriakidis (Grecia) 51.97; 3. Filip Pestic (Croaţia) 52.02;
* săritura în înălţime: 1. Vasilios Konstantinou (Cipru) 2,23 m; 2. Kostas Baniotis (Grecia) 2,23 m; 3. Milos Todosijevic (Serbia) 2,20 m; 3. Tihomir Ivanov (Bulgaria) 2,20 m
* săritura în lungime: 1. Strahinja Jovancevic (Serbia) 7,92 m; 2. Cristian Iulian Staicu (România) 7,87 m; 3. Alper Kulaksiz (Turcia) 7,84 m;
* aruncarea greutăţii: 1. Gheorghi Ivanov (Bulgaria) 20,62 m; 2. Asmir Kolasinac (Serbia) 20,02 m; 3. Andrei Rareş Toader (România) 19,98 m;
* aruncarea ciocanului: 1. Esref Apak (Turcia) 76,45 m; 2. Serghei Marghiev (R. Moldova) 74,89 m; 3. Ozkan Baltaci (Turcia) 74,65 m;
* ştafetă 4×100 m: 1. Turcia (Cumali Umutcan Emektaş, Furkan Şen, Abdulkadir Gogalp, Emre Barnes) 39.67; 2. Slovenia (Jan Kranberger, Gregor Kokalovic, Blaz Brulc, Ahac Moretti) 40.81; 3. Serbia (Goran Podunavac, Filip Istvanovic, Strahinja Jovancevic, Aleksa Kijanovic) 40.83.
Ieri, pe pista din Trivale au fost programate ultimele probe ale decatlonului şi heptatlonului, în reuniunea de dimineaţă, iar după-amiază, finalele la 200 m masculin şi feminin, prăjină masculin, suliţă masculin, 1.500 m feminin, 800 m masculin, 110 m garduri masculin, înălţime feminin, triplusalt masculin, aruncarea greutăţii feminin, 100 m garduri feminin, aruncarea discului masculin, 3.000 m obstacole masculine, 5.000 m feminin, 3.000 m masculin şi ştafetele 4×400 m, feminin şi masculin.
Monica CRISTEA
Foto: Gabriel PINTILEI