Un argeşean şi-a găsit sfârşitul în condiţii de-a dreptul stupide, înţepenit în uşa locuinţei, după ce consumase o cantitate apreciabilă de alcool. Drama a avut loc duminică seară, într-o gospodărie din comuna Bârla, satul Brabeţi. În vârstă de 56 de ani, Ion Enache era cunoscut printre săteni cu viciul alcoolului. Vecinii ziceau că omul a început să bea încă de dimineaţă şi a ţinut-o aşa până seara. Aproape doborât de băutură, el s-a dus acasă şi s-a culcat. Din câte se pare, peste noapte s-a trezit, fie pentru că i s-a făcut sete, fie pentru necesităţi fiziologice, şi a vrut să iasă din cameră. Întrucât nu a găsit cheia de la lacăt, a încercat să iasă pe unul dintre cele două ochiuri de geam – dar geamul lipsea – de la uşă. Nu a reuşit şi a rămas blocat în spaţiul acela extrem de îngust într-o poziţie nefirească, având capul şi trunchiul afară şi picioarele înăuntru.
El a fost descoperit de vecini atârnând pe jumătate afară, fără să mai dea semne de viaţă, şi au fost anunţate ambulanţa şi poliţia. Dar degeaba! La autopsie a rezultat că bărbatul murise asfixiat prin compresia cutiei toracice de rama ochiului de geam de la uşă. Potrivit anchetatorilor, Ion Enache era divorţat şi locuia singur. El obişnuia ca în fiecare seară când se culca să încuie uşa cu lacătul pus pe dinafară, fiindcă, aşa cum am amintit, aceasta nu avea geamuri montate. Se presupune că la fel a procedat şi duminică seară, dar a uitat probabil unde pusese cheia şi a sfârşit în modul descris. Chiar şi poliţiştilor le-a trebuit ceva vreme ca să se dumirească asupra condiţiilor în care acesta şi-a pierdut viaţa.