În această după-amiază, un grav accident de circulaţie s-a produs pe raza localităţii Băiculeşti, acolo unde mai mulţi motociclişti circulau pe drumul judeţean DJ 704F.
La un moment dat, unul dintre aceştia a scăpat motorul de sub control şi a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal de o dubă. Motociclistul nu a putut fi salvat şi medicii au declarat decesul.
Poliţiştii efectuează cercetări, iar comunicarea este îngreunată de faptul că în zonă nu există semnal GSM.
Ştim că accidentul a avut loc, mai precis, în satul Alunişu.
UPDATE: Motociclistul avea 34 de ani şi era din Floreşti, jud. Prahova. Numele lui este Grigore Dobre.
Circula cu un motor Enduro pe un drum acoperit cu pietriş, iar accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. A intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară Ford la volanul căreia se afla un bărbat de 44 de ani, din Curtea de Argeş. Şoferul de pe autoutilitară a fost testat cu etilotestul şi nu consumase alcool. În cazul motociclistului, fiind decedat, nu s-a putut efectua testarea, acest lucru va putea fi stabilit doar în urma examinării medico-legale.