Un tânăr argeşean este cercetat penal pentru un accident de circulaţie, pe care l-a făcut în judeţul Giurgiu.
Zilele trecute, Marius Adrian G., în vârstă de 29 de ani, din Ştefăneşti, circula cu maşina pe drumul comunal 147 din comuna Joiţa, fiind în afara localităţii. Din cauză că nu s-a asigurat la efectuarea unei manevre de depăşire, el a lovit un motociclu condus regulamentar din sens opus de un bărbat în vârstă de 25 de ani. Acesta se afla la rândul său în depăşirea unui vehicul, dar nu a mai apucat să termine manevra, fiindcă în faţa sa a apărut brusc autoturismul la volanul căruia se afla argeşeanul imprudent.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a motociclistului, care a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultând că niciunul dintre ei nu consumase alcool. Poliţiştii rutieri au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.