Cel ce ştie politologie înţelege de ce este necesară alternanţa la putere între sociali-democraţi şi liberali. Concret, alternanţa e necesară pentru că puterea poate corupe, iar limita de patru ani îi fereşte pe cei slabi de îngeri să nu se îmbete cu puterea. La fel este şi în cazul preşedintelui de ţară, care nu poate depăşi două mandate. Sigur, limita aceasta a fost stabilită în urma unor cercetări sociologice, dar omul slab poate ceda şi în mai puţini ani, cum este cazul unora dintre guvernanţii actuali. Căci Florin Câţu, de exemplu, a ajuns să fie posedat de demonul puterii, afirmând recent că lucrările parlamentare întârzie reformele iniţiate de el. Este ca şi cum ar spune că nu mai avem nevoie de Parlament, căci e suficient „guvernul meu” pentru a conduce ţara. Şi astfel, cu o aşa gândire, venită de la un asemenea nivel important al puterii, e pusă în primejdie însăşi democraţia, atât cât este ea pe malurile dâmboviţene. Iată de ce e nevoie şi de moţiunea de cenzură în perioada celor patru ani. Dar moţiunea depusă de PSD împotriva guvernului liberal nu s-a bucurat de organicitate, căci ea a fost votată în funcţie de interesul fiecărui parlamentar.

În acelaşi timp, opoziţia nu a reuşit să formeze o majoritate parlamentară şi să inoculeze ideea unui radicalism în confruntare cu guvernanţii. PSD s-a mulţumit numai cu sondaje pentru a cunoaşte pulsul politic şi cu o moţiune de sezon. Drept care, politica dâmboviţeană este caracterizată de o ţesătură atât de eterogenă şi de subiectivă a intereselor politice, încât fiecare părere, fiecare curent îşi face numărul. Sunt curente care spun atât de multe, dar judecă atât de subiectiv, încât creează tot felul de invidii şi răutăţi personale, dar şi degringoladă socială şi politică. Şi astfel, cu prestigiul zilnic fărămiţat, cu autoritatea mereu discutabilă, guvernarea trece astăzi printr-un politicianism ieftin al interesului personal şi de grup.

Aproape tot sistemul politic e un cerc vicios, ce poate fi redus la o singură schemă: interesul dictează, curentul se naşte şi votul apare. Însă din acest sistem un singur factor e pe deplin eliminat: convingerea. Profilul sufletesc şi intelectual al convingerii politicienilor, dacă se află în contradicţie cu interesul personal al acestora, e destinat să dispară. Ideologia de partid s-a isprăvit; politicienii nu mai luptă pentru un crez, ci se străduiesc exclusiv pentru interesele lor personale şi de grup. Avem astăzi la putere „grupul lui Câţu”, „grupul lui Orban”, „grupul lui Barna”, „grupul lui Cioloş” etc. Aşadar, cine îşi imaginează că guvernanţii actuali pot fi întorşi din drumul lor printr-o moţiune de cenzură e un optimist! În politică, niciodată cuvântul nu biruie sabia puterii, deşi ne place să ne amăgim cu această veche iluzie. Istoria are multe exemple de guverne care s-au menţinut la putere printr-o simplă retorică parlamentară. De altfel, în viaţa noastră politică frazele retorice şterg fazele istorice.

Prin urmare, avem două partide mari: PSD şi PNL. Iar dacă sociali-democraţii îi călăuzesc pe oamenii consideraţi neajutoraţi, liberalii încurajează iniţiativa particulară. Însă democraţia românească continuă să fie originală, în sensul că, după mai bine de treizeci de ani, acumularea sălbatică a capitalului continuă să se facă în detrimentul drepturilor angajatului la un salariu decent şi a pensionarului la o pensie la fel de decentă. Şi nu e vorba numai de acumulare sălbatică, ci şi de un comportament la fel de sălbatic.

Am văzut recent la televizor cum un funcţionar de la o primărie din Ardeal pur şi simplu zbiera la o femeie ca în junglă. Vorbele funcţionarului dement mi-au îngheţat inima. Iată de ce sunt de partea social-democraţiei, adică de partea celor fără putere politică sau socială.

Această afiliere ideologică, dar nu partizană, la social-democraţie nu este o consecinţă a vreunui angajament politic. Sunt interesat de ideologia politică în general şi din cauza faptului că aceasta a rămas la noi mereu deficitară. Nimeni nu ne spune în mod clar cine este cu adevărat de „dreapta” şi cine este la fel de adevărat de „stânga”. Cine este de „centru-stânga” sau de „centru dreapta”. Acesta e motivul pentru care politicienii trec atât de uşor de la o ideologie la alta, de la un partid la altul. Iar pe noi, cetăţenii de rând, nimic nu ne mai uneşte şi trăim alături, nu împreună. Iată de ce ne confruntăm cu atâtea neînţelegeri şi scandaluri! De aici şi critica devastatoare pe care noi o manifestăm faţă de societatea în care trăim. În schimb, alte societăţi, cele pe care le admirăm şi vrem să le imităm, îl învaţă pe cetăţean să construiască un colectiv solidar în jurul lui şi cât mai durabil, ceea ce presupune o anumită conformitate, dar fără conformism.

Distribuie pe Facebook