Întâmplare şocantă în această dimineaţă pe scara unui bloc din cartierul piteştean Trivale, unde un bărbat a încetat din viaţă cu toate eforturile depuse de echipa medicală sosită la faţa locului.
Potrivit poliţiei judeţene este vorba despre Gabriel Mandache, de 31 de ani, din municipiu.
Iniţial s-a crezut că bărbatul căzuse de la etaj, însă criminaliştii nu au descoperit urme specifice care să confirme o cădere de la etaj.
Din primele verificări rezultă că tânărul a mers în vizită la un prieten, cu care ar fi consumat alcool toată noaptea.
Pe la ora ora şapte, Gabriel a plecat spre casă, dar pe scara blocului i s-a făcut rău şi a căzut ca secerat.
Prietenul acestuia şi-a anunţat mama, iar femeia a sunat la 112. În scurt timp o ambulanţă a sosit la faţa locului şi echipa medicală i-a acordat îngrijiri medicale piteşteanului chiar pe scara blocului unde a fost găsit.
Din nefericire tânărul, care nu era cunoscut cu afecţiuni medicale. nu a putut fi salvat.
Sesizaţi, criminalişti şi judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au ajuns şi ei la blocul cu pricina, unde au prelevat probe.
Trupul fără viaţă a fost trimis la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.