Un bărbat a decedat în timp ce se cinstea cu trei prieteni în locuinţa unuia dintre ei, fără ca vreunul să-şi dea seama ce s-a întâmplat. Potrivit poliţiei, incidentul a avut loc într-un apartament de la blocul 49 din cartierul piteştean Craiovei.
În noaptea de duminică spre luni, Florin Marius Ion, de 40 de ani, din municipiu, era acasă la un amic împreună cu alte două persoane. În timp ce se uitau la televizor, bărbaţii se cinsteau cu ceva băutură. La un moment dat, bărbatul s-a lăsat pe spate şi nu a mai mişcat. Ceilalţi au crezut că a aţipit pe scaun şi nu au dat importanţă momentului. Se făcuse aproape ora două a dimineţii de ieri, când ceilalţi au sesizat totuşi că amicul lor nu şi-a schimbat poziţia, nu mai mişcă şi nu respiră. Bănuind că ceva e în neregulă, unul dintre ei a sunat la 112 şi a chemat ambulanţa. Echipa medicală sosită la faţa locului a constatat că Florin era în stop cardio-respirator, că de câtva timp se instalase decesul şi că nu se impun manevre de resuscitare. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei şi în cauză a fost deschis dosar penal.