Eram acum o jumătate de secol pentru prima dată în afara graniţelor ţărilor sovieto-comuniste. De 48 de ore, un avion plecat de la Băneasa mă depusese la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. În calitate de fost elev intern la Liceul „Sf. Andrei” de pe Calea Călăraşi, ţinut de călugări catolici iezuiţi, mă pricepeam foarte bine la cele bisericeşti. Deci, prima mea urgenţă a fost să vizitez locurile sfinte din Ierusalim şi din împrejurimi, despre care mi se vorbise ani buni. La ieşirea din Biserica Sfântului Mormânt unde este înmormântat Iisus, m-a luat cineva de mână. Şi, într-un întuneric aproximativ, mi-a pus mâna în interiorul unui mormânt, adică al unui enorm bloc de piatră. După care omul care, de fapt, era un călugăr mi-a şoptit că era mormântul lui Iisus şi că acesta a fost înmormântat acolo după crucificare, în anul 30 sau 35. Unde pusesem eu mâna erau picioarele lui. Am rămas până azi cu această senzaţie de necrezut.
Ieri am aflat că au fost necesare nouă luni de lucrări pentru restaurarea mormântului. În octombrie, pe şantier a fost un moment „istoric”: când placa de marmură care acoperă mormântul a fost deplasată timp de trei zile. Ultima dată când oamenii au putut avea acces la locul cel mai sfânt al creştinătăţii a fost în 1810, cu prilejul unor lucrări de restaurare, după un incendiu. Lucrările au fost finanţate de principalele trei confesiuni creştine ale Sfântului mormânt, greco-ortodocşi, franciscani, armenieni.
Miercurea trecută, o ceremonie ecumenică a avut loc pentru a prezenta noul aspect. Structura de marmură a fost complet refăcută de specialişti greci. Aceştia au reuşit să-i redea culorile originale celui mai sfânt loc al creştinătăţii. La ceremonie au participat reprezentanţi ai diferitelor obedienţe creştine. Cooperarea între ele este o extraordinară premieră care a fost subliniată de toţi participanţii,.
„Nu este numai un dar făcut Ţării Sfinte, este un dar adresat lumii întregi”, a afirmat patriarhul grec-ortodox Theophilos al III-lea din Ierusalim, în prezenţa invitaţilor, printre care se afla premierul grec Alexis Tsipras.
Alex HOROVEANU